Motivul pentru care o infirmieră și-a INTOXICAT colegii cu sedative: „L-a turnat în cafetieră”

Publicat: 27 06. 2024, 14:34

O infirmieră din Franța a fost reținută după ce a turnat un sedativ puternic în cafetiera de la locul de muncă, în timpul unei ture de lucru.

Aceasta a spus că era extrem de obosită și nu a realizat că a turnat sedativul în cafetieră, gest care a dus la intoxicarea colegilor săi.

Totul s-a petrecut într-un spital din Bayeux. Infirmiera, în vârsstă de 49 de ani, a turnat două fiole de Hypnovel în cafetiera din sala de odihnă. Patru colege au consumat cafea din respectiva cafetieră, după care au început să se simtă rău și și-au pierdut cunoștința.

Ele au primit îngrijiri și și-au revenit, arată b1tv.ro.

„Ea a declarat că era într-o stare de oboseală extremă şi a făcut asta pentru că voia să «doarmă», însă nu a explicat de ce a turnat anestezicul în cafetieră în loc să-l pună doar în ceaşca sa, deşi ştia că şi alţii îl vor consuma”, a precizat procurorul Joel Garrigue.

Femeia a fost arestată preventiv

Descoperirea incidentului a fost posibilă datorită imaginilor surprinse de camerele de supraveghere și testelor de urină.

Parchetul din Caen a deschis o anchetă judiciară pentru „intoxicare, administrare de substanţe nocive şi furt”. De asemenea, s-a solicitat plasarea femeii în arest preventiv.

Investigațiile au condus la o legătură cu un incident similar raportat în octombrie 2017, când personalul aceluiași spital a avut probleme după consumul de cafea.

Sursa foto: Shutterstock