Prima pagină » Știri externe » Motivul pentru care prețurile alimentelor din Marea Britanie ar putea crește după Brexit. Avertismentul exportatorilor

Motivul pentru care prețurile alimentelor din Marea Britanie ar putea crește după Brexit. Avertismentul exportatorilor

Motivul pentru care prețurile alimentelor din Marea Britanie ar putea crește după Brexit. Avertismentul exportatorilor
Marea Britanie s-ar confrunta cu prețuri mari la alimente fără un acces continuu la muncitorii din Uniunea Europeană, avertizează 30 de asociații din domeniul alimentar și al băuturilor, citate de Reuters.

Potrivit unei scrisori publicate în The Guardian, asociațiile susțin că muncitorii din Uniunea Europeană joacă un rol important în lanțul de aprovizionare, iar unii pleacă deja. Ei au cerut guvernului asigurări clare despre dreptul lor de a rămâne. În schimb, Ministrul de Interne a asigurat că „vocea lor este auzită”.

Aproape patru milioane de oameni în Marea Britanie sunt angajați în diverse domenii, de la producție agricolă la vânzare de mâncare și băutură. Mai puțin de o treime din muncitorii din Uniunea Europeană lucrează în producerea alimentelor.

Food and Drink Federation, Association of Cereal Food Manufacturers și British Beer and Pubs Association se numără printre semnatarii scrisorii.

Destul de des, companiile trebuie să caute în afară ingineri alimentari și alți oameni din industrie, din cauza faptului că nu sunt suficienți absolvenți din unversitățile din Marea Britanie, susține președinta Nestle, Dame Fiona Kendrick.

Exporturile de mâncare și băutură ale Marii Britanii valorează 18 miliarde de lire.

Autor

Citește și