Motivul pentru care tot mai mulți membri părăsesc ISIS

Publicat: 22 09. 2015, 08:29

Studiul, publicat luni de un centru de cercetare cu sediul la Londra, are la bază declarții publice ale unui număr de 58 de persoane care au părăsit SI începând de anul trecut.

Directorul Centrului pentru Studiul Radicalizării și Violenței Politice Peter Neumann, autorul raportului, a declarat pentru The Associated Press că aceste concluzii contrazic imaginea unității și hotărârii pe care încearcă să o prezinte SI.

Potrivit lui Neumann, dezertorii intervievați constituie doar o „mică fracțiune” din numărul tot mai mare care s-a întors împotriva SI.

În cazul în care se vor bucura de o largă popularizare, plângerile dezertorilor ar putea să descurajeze viitori recruți să se alătură grupării militante, care a cucerit porțiuni vaste din teritoriile Siriei și Irakului și care s-a făcut cunoscută prin crime în masă, decapitări și răpiri.

Ancheta a constatat că dezertorii vorbesc despre aceleași lucruri, inclusiv despre dezamăgirea că viața în zonele controlate de SI este extrem de dificilă și că gruparea sunnită comite atrocități asupra altor musulmani sunniți.

De asemenea, în pofida faptului că organizația a proclamat un „califat”, adică un stat guvernat în conformitate ci legea islamică (shari), unii dezertori au acuzat-o de corupție și de faptul este ne-islamică.

Alți dezertori acuză Statul Islamic că este mai interesat să lupte împotriva altor sunniți decât împotriva Guvernului președintelui sirian Bashar al-Assad.

Alți foști membri SI s-au plâns că au fost discriminați rasial sau că experiența în cadrul organizației nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor în privința acțiunilor și eroismului. Unii s-au plâns că nu au primit mașinile și bunurile de lux care le-au fost promise sau că, în pofida faptului că erau luptători străini, au fost exploatați pe post de carne de tun

Pe de altă parte, zeci de dezertori au reușit să scape via Turcia, iar alții au fost prinși și executați, potrivit Centrului Internațional pentru Studiul Radicalizării (ICSR) de la King’s College, citat de BBC.

„Mi-am deschis haina și am spus «Am o centură de explozivi, dar nu vreau să mă detonez»”, a declarat Usaid Barho, un adolescent sirian, citat în raport.

„Orice le contrazice credințele este interzis. Oricine urmează ceea ce resping ei este un apostat și trebuie ucis”, a declarat un dezertor care și-a păstrat anonimatul.

„Restricțiile cu privire la plecare te fac să te simți cam cam ca la închisoare”, a declarat Abu Ibrahim, un „occidental”.

Doi luptători au spus că au dezertat după ce au aflat că urmau să fie atacatori sinucigași. Un dezertor, care a cerut protecția anonimatului, a declarat anul trecut pentru BBC că „brutalitatea SI îngrozește pe oricine”.

Statele Unite luptă deja împotriva propagandei de război a grupării. Între instrumentele la care recurge se află un cont pe Twitter al Departamentului de Stat, intitulat „Gândește-te mai bine și întoarce spatele”, pe care sunt postat mesaje anti-SI.

Însă ICSR îndeamnă guvernele să facă mai mult pentru a încuraja foști militanți SI să vorbească și inclusiv să îndepărteze obstacole de ordin juridic precum anchetarea pentru terorism.

Autorii raportului recunosc că mulți dintre dezertori ar fi putut să comită crime și că s-ar putea gândi „să spună orice pentru a scăpa de procese sau mai rău”.

Dar ei subliniază că relatările compilate de ICSR sunt „puternice și coerente” cu alte relatări care pot fi considerate valabile.

Cele mai vechi cazuri compilate în raport datează din ianuarie 2014, iar cele mai recente din august. Per ansamblu, două treimi dintre dezertări au avut loc în primele opt luni ale lui 2015, iar o treime numai în vară.