Un restaurant trebuie să plătească salariaților 140.000 de dolari după ce ar fi angajat un PREOT FALS pentru a le afla „păcatele”

Publicat: 21 06. 2023, 12:56

Un restaurant din California a fost obligat să plătească despăgubiri și salarii compensatorii în valoare de 140.000 de dolari salariaților, după ce a angajat un fals preot pentru a-i determina pe angajați să-și „mărturisească păcatele”.

Departamentul american al Muncii a declarat că un angajat a mărturisit că proprietarul Che Garibaldi, care deține două locații ale Taqueria Garibaldi din nordul Californiei, a angajat un preot fals pentru a afla păcatele personalului muncitor în timpul orelor de lucru.

„Sub jurământ, un angajat al Taqueria Garibaldi a explicat cum restaurantul a angajat un presupus preot pentru a le afla ‘păcatele’ de la locul de muncă, în timp ce alți angajați au relatat că un manager a afirmat în mod fals că problemele legate de imigrație vor fi ridicate de ancheta departamentului”, a declarat, în comunicat, procurorul regional al Ministerului Muncii, Marc Pilotin.

Dioceza Catolică din Sacramento a confirmat că nu a găsit „nicio dovadă a vreunei legături” între preotul fals și dieceza lor.

„Deși nu știm cine a fost persoana în cauză, suntem complet încrezători că nu a fost preot al Eparhiei din Sacramento”, a declarat un purtător de cuvânt al eparhiei pentru Agenția Catolică de Știri săptămâna trecută, relatează CNN.

Garibaldi și alți trei proprietari și operatori de restaurante au fost obligați să plătească 140.000 de dolari drept salarii și daune pentru 35 de angajați. De asemenea, restaurantul va trebui să plătească 5.000 de dolari penalități civile.

Taqueria Garibaldi nu unei solicitări venite din partea jurnaliștilor de a face comentarii cu privire la această situație.

Anchetatorii au descoperit, de asemenea, că restaurantul a refuzat angajaților plata orelor suplimentare, managerii au primit bonusuri din fondul de bacșișuri ale angajaților, iar unii angajați s-au confruntat cu „consecințe negative asupra imigrației” pentru cooperarea cu anchetatorii.

„Încercările disprețuitoare ale acestui angajator de a riposta împotriva angajaților au fost menite să reducă la tăcere lucrătorii, să obstrucționeze o anchetă și să împiedice recuperarea salariilor neplătite”, a conchis Pilotin.