Narcotraficanții au făcut măcel în Mexic: 18 persoane ucise într-un raid, inclusiv primarul orașului! | VIDEO
Mexicul este cutremurat după ce un nou incident armat a avut loc miercuri, 5 octombrie, la puțin timp după orele prânzului. Narcotraficanții au făcut măcel pe străzile din San Miguel Totolapan, omorând cel puțin 18 persoane, printre care și pe primarul orașului!
Incidentul este cel mai grav din ultimele luni și transmite un mesaj clar autorităților care încearcă să stopeze violența bandelor de traficanți.
Atac armat în mijlocul zilei
Potrivit BBC, care citează surse locale, cel puţin 18 persoane au murit, între care şi primarul localităţii San Miguel Totolapan, din statul Guerrero, în sudul Mexicului. Într-o scurtă intervenție la televiziunea națională, fără să facă precizări suplimentare, procurorul Milenoio Sandra Luz Valdovinos a precizat că trei persoane au fost grav rănite în acest atac.
Polițiștii vorbesc că mai mulți bărbați înarmați au luat cu asalt Primăria San Miguel Totolapan miercuri, 5 octombrie, la ora locală 14:00. Fotografiile online arată sediul clădirii plin de găuri de la gloanțele trase. Edilul Conrado Mendoza Almeda a fost executat chiar în biroul lui. Partidul PRD, din care politicianul făcea parte, a condamnat asasinarea sa – „un act de lașitate” – și a cerut să se facă dreptate.
Toți polițiștii aflați la lucru la sediul primăriei în acel moment au fost uciși, la fel ca membrii Consiliului Local, care țineau o ședință. Imagini cu trupurile însângerate căzute împrăștiate prin toată primăria din San Miguel Totolapan au fost deja încărcate pe rețelele de socializare.
Narcotraficanții au blocat o autostradă
Înainte să dea atacul la primărie, narcotraficanții au mers acasă la Juan Mendoza Acosta, tatăl primarului ucis, și l-au executat și pe acesta! Ca să împiedica trupele armate să intre în oraș, autostrada din statul Guerrero care ducea spre San Miguel Totolapan a fost blocată preț de câteva ore cu vehicule de mare tonaj, relatează presa mexicană.
San Miguel Totolapan se află în inima unei regiuni cunoscute sub numele de Tierra Caliente, acolo unde se dau cele mai violente lupte pentru controlul rutelor de droguri în zona de vest a Mexicului. Diferite bande se luptă să câștige tranzitul pe ruta asta, care merge de-a lungul coridorului Pacificului. Chiar și așa, o acțiune de asemenea violență n-a mai fost văzută vreodată, scriu ziarele locale.
Ca să restabilească ordinea în oraș, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că va trimie în zonă unități militare și pușcași marini!
Banda Los Tequileros a revendicat atacul
Guvernatorul statului Guerrero, Evelyn Salgado Pineda, a declarat, printr-un mesaj postat pe Twitter, că regretă profund evenimentele petrecute.
Cu puțin timp înainte de atac, membrii bandei Los Tequileros, cei care au revendicat atacul, au lansat un videoclip pe rețelele de socializare anunțându-și întoarcerea acasă, în San Miquel Totolapan, după ce au dat „lupte grele” cu o grupare rivală.
Se spune că membrii bandei Los Tequileros sunt însetați de răzbunare după ce liderul lor, Raybel Jacobo de Almonte, a fost asasinat. De Almonte era cunoscut sub numele de „El Tequilero” (Băutorul de tequila), iar gașca și-a tras numele din porecla lui.