NASA a anunțat când plănuiește să trimită oameni pe Marte

NASA a anunțat când plănuiește să trimită oameni pe Marte
Publicat: 01/06/2014, 16:54
Actualizat: 03/02/2019, 15:20

Omul de știință Ellen Stofan a prezentat, în cadrul unui eveniment din Marea Britanie, planurile agenției spațiale americane de a efectua o astfel de misiune în următoarele două decenii.

Realizările NASA din ultimii ani s-au învârtit în jurul acestui plan de a trimite oameni pe Marte.

Astfel, a fost creat lansatorul SLS (Space Launch System), care va fi capabil să transporte pe orbită încărcături de până la 130 de tone. Noua rachetă va fi folosită pentru a transporta astronauți la bordul Stației Spațiale Internaționale și pentru a-i ajuta pe oameni să exploreze limitele îndepărtate ale Sistemului Solar. De asemenea, a fost creată capsula Orion, care va putea să transporte în spațiu până la șase astronauți. Cele două „invenții” îi vor ajuta pe oameni să aterizeze în viitor pe suprafața planetei Marte, înainte de a se întoarce pe Pământ.

De asemenea, în luna mai, NASA a prezentat elementele de garderobă esențiale ale unui prototip de costum spațial ce ar putea fi purtat de astronauții care vor realiza prima călătorie spre planeta Marte.

Potrivit agenției spațiale americane, costumul Z-2 este doar un prototip, însă multe dintre elementele sale ar putea fi încorporate în costumele ce vor fi purtate de primii oameni care vor ajunge pe Planeta Roșie.

Costumul include porțiuni emițătoare de semnale luminoase, ca și fire luminiscente, care ar putea fi personalizate, pentru ca astronauții să fie mai ușor de identificat în condiții de vizibilitate redusă.

Designul pentru acest prototip de costum spațial a fost ales de NASA în urma voturilor exprimate de public. Z-2 a învins alte două prototipuri de costume spațiale și a obținut 63% din totalul voturilor exprimate, fiind votat de 233.431 de persoane.

Costumul Z-2 va fi construit din mai multe părți, fabricate cu ajutorul imprimantelor 3D, iar o scanare realizată cu un laser 3D va fi utilizată pentru ca fiecare costum să se potrivească perfect cu trupul fiecărui astronaut.

Costumul va fi testat în camere cu vid, într-o piscină deținută de NASA și într-o zonă care imită suprafața stâncoasă de pe Marte.

Partea dură a costumului Z-2 de la nivelul torsului „asigură acea durabilitate pe termen lung de care este nevoie pentru o activitate planetară extravehiculară”, însă, în ciuda „aspectului său estetic”, acest prototip nu a fost realizat din același material rezistent și durabil care este folosit pentru a-i proteja pe astronauții care efectuează ieșiri pe orbită de impactul cu micrometeoriți, de temperaturile extreme și de radiații, a explicat NASA.

„Pentru a răspunde la o serie de întrebări dacă a fost viață pe Marte este nevoie de oameni de știință care să ajungă pe acea suprafață”, a declarat Ellen Stofan, la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Aceasta a adăugat că trimiterea oamenilor pe Marte este „misiunea principală” a agenției spațiale americane, dar este un drum lung de parcurs înainte ca toate tehnologiile să fie gata. Totuși, Ellen Stofan a precizat că 2035 este anul pe care mizează pentru o asemenea misiune.

Înainte de a trimite oameni pe Marte va fi desfășurată, însă, o altă misiune prin care se dorește mutarea unui asteroid între Lună și Pământ, care, ulterior, va fi vizitat de astronauți. Acesta este un pas important în testarea tehnologiilor care, în cele din urmă, vor face misiunea pe Marte posibilă.

Ellen Stofan a adăugat că este nevoie de cooperare la nivel internațional pentru ca această misiune să fie posibilă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Uber a lansat opțiunea XXL