Prima pagină » Știri externe » NASA pregătește o operațiune fără precedent

NASA pregătește o operațiune fără precedent

NASA pregătește o operațiune fără precedent
NASA intenționează să extragă o rocă de pe un asteroid, cu ajutorul unui vehicul spațial automatizat, care urmează să fie lansat în anul 2020, au anunțat miercuri reprezentanții agenției spațiale americane, citați de huffingtonpost.fr.

Agenția și-a revizuit ambițiile spațiale, atenuându-le, întrucât proiectul său inițial viza capturarea unui asteroid cu scopul de a-i modifica traiectoria. În cele din urmă, acea misiune a fost revizuită, iar NASA se va „mulțumi” cu prelevarea unei roci de pe suprafața unui asteroid

Odată ajuns în proximitatea asteroidului ales, un vehicul automatizat va desfășura un braț telescopic pentru a extrage de pe suprafața acestuia o rocă al cărei diametru ar putea fi de patru metri. Vehiculul va tracta apoi acel asteroid și îl va plasa pe o orbită lunară stabilă. După aproximativ șase ani, astronauții americani vor ajunge pe acel asteroid, de pe care vor recolta diverse eșantioane.

NASA planificase inițial să remorcheze un mic asteroid, în cadrul misiunii Asteroid Redirect Mission (ARM), inițiată în urmă cu trei ani.

„Am aprobat conceptul misiunii și ne-am dat acordul pentru continuarea fazei A”, a declarat Robert Lightfoot, un cercetător de la NASA, într-o conferință de presă telefonică.

„Misiunea ARM va oferi astfel o primă demonstrație în ceea ce privește funcționarea mai multor sisteme de zbor spațial care vor fi necesare pentru expedierea de astronauți către destinații îndepărtate în spațiu, mai ales către Marte”, a subliniat același cercetător.

Vehiculul automatizat ARM va fi înzestrat cu un motor cu propulsie solar-electrică, un concept aflat încă în stadiu de dezvoltare, care va fi foarte util în misiunile de explorare a spațiului cosmic îndepărtat. Acest sistem permite utilizarea unei cantități mai mici de carburant, efectuarea unor călătorii pe distanțe mai mari, într-un timp mai scurt și cu costuri mai mici în comparație cu oricare altă tehnologie disponibilă în prezent, afirmă NASA.

După lansarea sa din 2020, vehiculul ARM va ajunge în jurul asteroidului în anul 2022.

NASA a selectat trei asteroizi potențiali – Itokawa, Bennu și 2008 EV5. Cel din urmă este considerat marele „favorit”. Însă agenția americană continuă să caute și alții, întrucât, după lansarea misiunii ARM, și-a crescut cu 65% capacitatea de detectare a asteroizilor ale căror orbite trec prin apropiere de Terra. Înainte de lansarea ARM, NASA are la dispoziție aproximativ un an, până în 2019, să aleagă asteroidul cel mai potrivit pentru această misiune.

NASA va lansa, de asemenea, la mijlocul anilor 2020 doi astronauți la bordul capsulei Orion, care vor zbura în spațiu pentru a explora acel asteroid și vor preleva eșantioane pe care le vor aduce pe Terra. Acea misiune va dura 24 sau 25 de zile, a anunțat agenția spațială americană.

Înaiunte ca asteroidul să ajungă la destinație, în jurul Lunii, agenția americană va testa o serie de tehnici de protejare a Terrei contra unei eventuale coliziuni a planetei noastre cu un asteroid. În 2005, NASA a testat deja, în cadrul misiunii „Deep Impact”, o tehnologie ce constă în lovirea unui asteroid sau a unei comete, care amenință să se ciocnească cu Terra, cu un vehicul spațial, cu scopul de a-i modifica traiectoria.

Vehiculul spațial ARM oferă însă o altă opțiune. Este vorba de folosirea forței gravitaționale exercitate în spațiu de orice corp cosmic, chiar și de cele mai mici, precum un vehicul spațial, pentru a modifica traiectoria unui asteroid. Astfel, un vehicul ARM, apropiindu-se și rămânând foarte aproape de un astfel de corp cosmic, ar putea să îl atragă, lent, și fără să îl atingă.

Eficiența acestei manevre este mai mare dacă o anumită masă este extrasă din asteroid de către vehiculul care va preleva o rocă, au explicat cercetătorii de la NASA.

NASA a identificat până în prezent peste 12.000 de asteroizi ale căror orbite se intersectează cu orbita Terrei. Aproximativ 96% dintre ei au diametre mai mari de un kilometru. NASA nu a depistat totuși niciun corp cosmic din această categorie de mărime care să prezinte un risc de ciocnire cu Terra în următorii 100 de ani. Însă asteroizi mai mici ar putea să devină un pericol. În 2011, 893 astfel de corpuri cosmice au fost reperate. Acest număr a ajuns la 1.472 în anul 2014.

Citește și