NASA, tot mai aproape să ducă un om pe Marte

Potrivit AFP, uriașul balon umflat cu heliu a fost lansat sâmbătă, la ora 18.40 GMT, de la baza militară de pe insula hawaiană Kauai, transportând la bordul său un vehicul spațial care are forma unui disc, denumit „Low-Density Supersonic Decelerator” (LDSD).

După o ascensiune de două ore și jumătate, balonul a ajuns, așa cum era prevăzut, la altitudinea de 36.600 metri și, după 15 minute petrecute în acel punct, a eliberat vehiculul LDSD, al cărui motor a pornit imediat, pentru a-l duce pe acesta la altitudinea de 54.900 de metri, cu o viteză de 3,8 ori mai mare decât viteza sunetului.

Un dispozitiv de încetinire supersonic aerodinamic și gonflabil, în forma unui gogoașe rotunde cu o gaură la mijloc, denumit SIAD (Supersonic Inflatable Aerodynamic Decelerator), a fost apoi pornit, pentru a frâna coborârea vehiculului, până când acesta a atins o viteză de circa 2,5 ori mai mare decât viteza sunetului.

Până în acel momentul, totul a decurs așa cum era programat. Singura problemă a fost o defecțiune a uriașei parașute de frânare, care avea un diamentru de 34 de metri. „Avem o parașută proastă”, a declarat, la câteva minute după aceea, unul dintre membrii acestei misiuni, ce a fost transmisă în direct de postul de televiziune al NASA.

„Parașuta s-a deschis, dar nu s-a întins complet”, a explicat ulterior Dan Coatta, inginer la Jet Propulsion Laboratory din orașul californian Pasadena.

În mod normal, acea parașută supersonică ar fi trebuit să permită o amerizare lentă și confortabilă pentru LSDS în Oceanul Pacific, la 40 de minute după desprinderea acestuia de balonul cu heliu.

În ciuda acestei probleme, NASA s-a declarat foarte mulțumită de derularea acestui test, care a costat 150 milioane de dolari.

„Ceea ce am văzut aici a fost un test foarte bun”, a spus Dan Coatta. „Nu trebuie să uitați că obiectivele acestui experiment au fost de a umfla balonul, de a-l lansa, de a-l duce la altitudinea bună, de a desfășura LSDS, de a aprinde motorul său supersonic pentru a atinge viteza prevăzută…”, a adăugat savantul american.

„Dacă farfuria noastră zburătoare atinge viteza și altitudinea prevăzute, va fi o zi mare pentru noi”, declarase înainte de acest test, Mark Adler, coordonatorul proiectului LDSD.

Referindu-se la funcționarea defectuoasă a parașutei supersonice, Dan Coatta a adăugat: „Vom analiza datele, vom înțelege ce s-a întâmplat și vom aplica noile cunoștințe în cadrul următorului test, care este prevăzut pentru vara anului viitor”.

Noile tehnologii inventate de NASA sunt testate la altitudini foarte mari, întrucât condițiile din acolo sunt similare acelora din atmosfera înaltă a planetei Marte.

NASA prevede alte două zboruri ale vehiculului LDSD pentru a testa în special cele două tehnologii de frânare și de coborâre lentă – dispozitivul de încetinire gonflabil și balonul.

Din anii 1970, NASA folosește același sistem de parașute pentru a frâna modulele și roboții săi spațiali pe care i-a trimis pe planeta roșie, în momentul coborârii acestora prin atmosfera rarefiată marțiană.

Dar, odată cu alcătuirea unor proiecte de explorare a planetei Marte mai ambițioase, NASA va avea nevoie de vehicule spațiale mult mai grele. Acest fapt complică procedura de coborâre pe planeta roșie și necesită un sistem de parașute mult mai puternic și mai elaborat.

Vânturile puternice din Kauai au constrâns NASA să amâne de mai multe ori acest experiment, prevăzut inițial pentru o fereastră de lansare de două săptămâni, la începutul lunii iunie.