NASA va construi cea mai mare rachetă fabricată vreodată pe Terra
NASA a anunțat că va construi cea mai mare rachetă fabricată vreodată pe Terra, mult mai mare decât navetele spațiale și rachetele Saturn – folosite în programul „Apollo” în misiunile pe Lună – , care va fi utilizată pentru a transporta astronauți pe planeta Marte, informează dailymail.co.uk.
NASA a publicat miercuri un set de fotografii uluitoare cu noul ei lansator SLS (Space Launch System), care va fi capabil să transporte pe orbită încărcături de până la 130 de tone.
Noua rachetă va fi folosită pentru a transporta astronauți la bordul Stației Spațiale Internaționale și pentru a-i ajuta pe oameni să exploreze limitele îndepărtate ale Sistemului Solar.
Specialiștii speră că noul vehicul spațial va juca un rol important în misiunile spațiale spre Marte cu echipaje umane la bord.
Aflat încă în perioada de construcție, Sistemul de Lansare Spațială (SLS) al NASA va deveni cel mai puternic vehicul lansator din lume.
Conceput pentru misiunile de explorare a profunzimilor spațiului și cu echipaj uman la bord, inclusiv spre asteroizi și spre Marte, SLS va avea zborul său inaugural în anul 2017.
Pentru acel prim zbor de testare, racheta va plasa o încărcătură de 77 tone pe orbita joasă a Terrei – o greutate de aproape trei ori mai mare decât încărcăturile transportate de navetele americane.
De acolo, SLS va evolua spre o configurație care va fi capabilă să transporte 143 de tone, o greutate mult mai mare decât aceea transportată vreodată de oricare altă rachetă.
„Deși mulți oameni se gândesc la Space Launch System în termeni care țin de explorarea umană, SLS ar putea avea aplicații mai largi în mult mai multe domenii, inclusiv în știința spațială”, a declarat Steve Creech, asistent manager al departamentului de strategie și parteneriat din cadrul NASA.
„Pentru misiunile spre alte planete, de exemplu, SLS ar putea face lucruri care în prezent sunt imposibil de realizat, precum trimiterea unei nave științifice mai mari, cu mai multe instrumente la bord, spre destinații mult mai îndepărtate, într-un timp de tranzitare redus”, a adăugat el.
Cercetătorii și inginerii de la NASA analizează posibilitatea de a obține o serie de avantaje potențiale prin lansarea de vehicule spațiale robotizate de explorare a spațiului îndepărtat, precum Europa Clipper, o misiune propusă spre unul dintre sateliții înghețați ai planetei Jupiter, la bordul rachetelor SLS, și de a afla dacă această rachetă uriașă ar putea să lanseze acel mic vehicul spațial direct spre traiectoriile planetelor din Sistemul Solar, fără ca acesta să mai fie nevoit să se folosească de gravitația planetelor pentru a câștiga în viteză, reducând astfel timpul de tranzit în comparație cu timpul necesar vehiculelor de explorare lansate în perioada actuală.
În cazul Europa Clipper, de exemplu, timpul de tranzit va fi redus la mai puțin de jumătate în comparație cu timpul de care vehiculul ar fi avut nevoie să ajungă la destinație dacă ar fi trimis în spațiu cu alte lansatoare.
„Odată cu lansarea navetelor spațiale, de exemplu, am putut să lansăm misiuni precum aceea a telescopului spațial Hubble, care era de mărimea unui autobuz. Odată cu lansarea SLS vom putea să transportăm o aeronavă chiar și mai mare decât naveta care l-a transportat pe Hubble”, a adăugat Steve Creech.
„Space Launch System ar putea schimba complet regulile jocului în domeniul științei spațiale”, a spus Reggie Alexander, manager al Advanced Concepts Office (ACO), un centru afiliat NASA.
„Pentru anumite misiuni, SLS va face ca ele să devină mult mai ușoare și rapide. O misiune de revenire de pe Marte, de exemplu, va putea fi realizată cu o singură rachetă în loc de trei. Însă pentru alte destinații, SLS îți va permite să faci anumite lucruri pe care înainte puteam doar să le visăm – să colectezi mostre din gheizerele de pe Enceladus, satelitul planetei Saturn”, a adăugat el.