Nati Meir argumentează, în Grecia, că a fost agent Mossad în ROMÂNIA, pentru a evita extrădarea
Fostul deputat Nati Meir, cetățean israelian, aflat în detenție preventivă în Grecia, a afirmat în instanță că a fost agent al Serviciului secret israelian Mossad, pentru a evita extrădarea în România, afirmă surse israeliene.
Nati Meir a fost arestat în Rhodos (Grecia) în virtutea unui mandat Interpol emis de autoritățile din România. Nati Meir este dat în urmărire după ce a fugit din România în 2016 pentru a scăpa de o sentință de 11 ani de închisoare pentru fraudă. România a cerut formal Greciei extrădarea sa.
Nir Yaslovitzh, avocatul lui Nati Meir, contestă cererea de extrădare a României la o instanță din Rhodos. Avocatul denunță o ”vânătoare de vrăjitoare”, argumentând că Meir a executat cinci ani de închisoare. Nir Yaslovitzh afirmă, conform site-ului Ynetnews.com, că autoritățile române au permis plecarea lui Nati Meir din țară și continuă să îl persecute fără temei legal.
”Am fost agent al Mossadului trimis în România, unde am trăit 20 de ani, din 1996 până în 2016. Am fost ales în Parlamentul României în 2004, dar imediat ce au devenit aparente relațiile mele cu Mossadul, a început o campanie pentru a mă discredita cu acuzații penale false, oprindu-mi practic cariera politică”, a afirmat Nati Meir, potrivit site-ului Ynetnews.com și cotidianului The Jerusalem Post, în declarația adresată instanței judiciare din Grecia.
Avocatul Yaslovitzh a argumentat că urmărirea lui Meir reflectă continuarea persecuției politice, oferind ca exemplu un incident similar din 2022, când Israelul a intervenit pentru eliberarea lui Meir din arest preventiv în Dubai (Emiratele Arabe Unite). Avocatul a cerut Ministerului israelian de Externe să intervină din nou pentru a obține eliberarea lui Meir.
O instanță din Rhodos se va pronunța săptămâna viitoare asupra acestui caz.
Conform unor surse guvernamentale, Ministerul israelian de Externe depune eforturi pentru a obține eliberarea lui Nati Meir din Grecia.
Foto: Gândul.ro
Citește și: