NATO analizează o nouă propunere de ajutor. Jens Stoltenberg: „Ceea ce este evident este că avem nevoie de bani noi și mai mulți pentru Ucraina”

Publicat: 03 04. 2024, 15:49
Actualizat: 03 04. 2024, 18:57
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO / Mădălina Prundea - Gândul

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a precizat, miercuri, în declarațiile de la debutul reuniunii miniștrilor de externe din statele membre NATO, de la Bruxelles, care marchează și cea de-a 75-a aniversare a Alianței, că cele 32 de state membre vor începe să analizeze acordarea unui ajutor pentru Ucraina, fără a confirma însă suma vehiculată, pe surse, în presa internațională, de 100 de miliarde de euro. Discuțiile sunt într-o fază incipientă, șefii diplomațiilor urmând să primească în cele două zile ale reuniunii din capitala Belgiei detaliile propunerii, dar o decizie finală ar urma să fie luată peste aproximativ trei luni, la Summitul NATO, de la Washington.

UPDATE 18:30: Aliații sunt de acord asupra necesității de a sprijini Ucraina în acest moment critic

Secretarul general al NATO a anunțat, la finalul întâlnirii cu miniștrii de Externe ai NATO, că toți aliații au convenit că este nevoie de sprijin pentru Ucraina, iar din acest moment până la summitul din iulie se discută și elaborează o formă finală a deciziei.

„Împreună, am abordat pregătirile pentru Summitul de la Washington din iulie. Începând cu Ucraina. Acesta este un moment critic. Poporul ucrainean continuă să-și apere țara cu profesionalism și curaj. Ucrainenii au demonstrat, de nenumărate ori, că sunt capabili. Ucraina a recucerit jumătate din teritoriul pe care Rusia l-a ocupat inițial. În Marea Neagră, Ucraina a respins flota rusă, permițând exportul în continuare de cereale pe piețele mondiale”, a declarat secretarul general al NATO, în conferința de presă de miercuri seara.

„Ucrainenii nu au curajul, ci muniția. Trebuie să mobilizăm acum pentru a ne asigura că sprijinul nostru este construit să dureze. Așadar, în întâlnirea noastră de astăzi, am discutat cum să ne punem sprijinul pe o bază mai fermă și mai durabilă pentru viitor. Toți Aliații sunt de acord asupra necesității de a sprijini Ucraina în acest moment critic. Există o unitate de scop. Astăzi, Aliații au convenit să avanseze în planificarea unui rol mai mare al NATO în coordonarea asistenței de securitate și a instruirii. Detaliile vor prinde contur în săptămânile următoare. Dar să nu vă înșelați. Ucraina se poate baza pe sprijinul NATO acum și pe termen lung”, a declarat Jens Stoltenberg.


Miniștrii de externe discută miercuri și joi propunerea de ajutor pentru Ucraina în contextul agresiunii ruse continue și al valului de dezinformare actual, fiind prima reuniune a acestui an pentru pregătirea deciziilor așteptate la Summitul din 9 – 11 iulie de la Washington.

Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, în 3 aprilie 2024, dedicată unui schimb de opinii cuprinzător privind temele majore aflate în atenția NATO, în perspectiva Summit-ului de la Washington. În 4 aprilie 2024 va avea loc o reuniune a formatului Consiliului NATO-Ucraina și o sesiune de lucru la care vor participa partenerii din regiunea Indo-Pacific (Australia, Coreea de Sud, Japonia și Noua Zeelandă) și Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell.

Cele 32 de state aliate vor participa joi și la o ceremonie pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a NATO.

„Trebuie să fim fermi în sprijinul nostru pentru Ucraina”

„NATO a fost fondată pe o singură promisiune solemnă: un atac asupra unui aliat este un atac asupra tuturor. Pe această fundație, am construit cea mai puternică și de succes Alianță din istorie”, a declarat secretarul general al NATO la declarațiile din debutul reuniunii.

Jens Stoltenberg s-a referit și la atacurile recente ale Federației Ruse.

„Europa se confruntă acum cu un război la o scară pe care o credeam că este istorie. În ultimele zile, Kremlinul a lansat noi atacuri majore, lovind civilii ucraineni și infrastructura. Și Rusia continuă să facă presiuni de-a lungul liniilor frontului. Așa că trebuie să fim fermi în sprijinul nostru pentru Ucraina”, a afirmat secretarul general al NATO.

Jens Stoltenberg a salutat faptul că Aliații continuă să facă livrări majore de arme, muniții și echipamente.

„Dar Ucraina are nevoi urgente. Orice întârziere în acordarea sprijinului are consecințe asupra câmpului de luptă în timp ce vorbim. Așa că trebuie să schimbăm dinamica sprijinului nostru. Trebuie să asigurăm Ucrainei asistență de securitate fiabilă și previzibilă pe termen lung. Astfel încât să ne bazăm mai puțin pe contribuțiile voluntare și mai mult pe angajamentele NATO. Mai puțin pe oferte pe termen scurt și mai mult pe angajamente pe mai mulți ani”, a spus Jens Stoltenberg.

Astfel, secretarul general al NATO a confirmat că miniștrii de externe vor discuta despre modul în care NATO și-ar putea asuma mai multă responsabilitate pentru coordonarea echipamentelor militare și a pregătirii pentru Ucraina, ancorând acest lucru într-un cadru NATO robust.

„Vom discuta, de asemenea, un angajament financiar pe mai mulți ani pentru a ne susține sprijinul. Această ședință ministerială va pregăti scena pentru obținerea consensului asupra acestor probleme în timp ce ne pregătim pentru Summit-ul de la Washington”, a spus secretarul general al NATO.

„Aliații NATO oferă 99% din tot sprijinul militar Ucrainei. Deci, a face mai mult în cadrul NATO ar face eforturile noastre mai eficiente și mai eficace”, a declarat Jens Stoltenberg.

„Ucraina va deveni membră a NATO”

O reuniune a Consiliului NATO-Ucraina va avea loc joi, cu ministrul Kuleba, în cadrul căreia se vor aborda situația actuală și nevoile Ucrainei atât acum, cât și pentru viitor.

„Transformam pachetul cuprinzător de asistență al NATO într-un program de asistență pe mai mulți ani. Ajutăm Ucraina să se apropie de NATO, de standardele NATO pentru orice, de la achiziții la logistică. Și sprijinim eforturile de reformă ale Ucrainei pentru a aduce Ucraina tot mai aproape de Alianță. Ucraina va deveni membră a NATO. Este o întrebare de când, nu dacă”, a explicat secretarul general al NATO.

Întrebat de jurnaliști dacă este vorba de 100 de miliarde de euro, cum s-a vehiculat, pe surse, în presa internațională, Jens Stoltenberg nu a confirma suma.

„Ceea ce este evident este că avem nevoie de bani noi și mai mulți pentru Ucraina și avem nevoie de ei pentru o perioadă de mai mulți ani. Și întreaga idee pentru a discuta acum angajamentele cadru și cadrul instituționalizat pentru sprijin este de a asigura mai multă predictibilitate și mai multă încredere în acel moment, în fiecare lună, în fiecare an, pe termen lung. Deci, din nou, nu voi intra în detalii. Nu, nu va fi nicio finalizare la întâlnirea de astăzi și mâine, sperăm că vom merge mai departe spre consens și apoi vom avea un acord până la summit”, a răspuns secretarul general al NATO.

Mandatul României la reuniunea de la Bruxelles

Ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, este prezentă la reuniunea aniversară de la Bruxelles. România aniversează 20 de ani de când este membră a Alianței Nord Atlantice.

„În intervențiile sale, ministrul de externe Luminița Odobescu va prezenta prioritățile României în pregătirea Summit-ului de la Washington, cu accent asupra măsurilor privind situația de securitate din regiunea Mării Negre. Totodată, va sublinia importanța continuării sprijinului pentru Ucraina, evidențiind în context eforturile României, și va reconfirma interesul țării noastre pentru cooperarea NATO cu Uniunea Europeană și cu partenerii Alianței din Indo-Pacific, pe baza unor proiecte de cooperare care să producă efecte pozitive pentru securitatea euro-atlantică și globală”, se arată în comunicatul oficial al MAE.

Citește și:

Avioane NATO au interceptat aeronave ruse, deasupra Mării Baltice /Premierul Poloniei avertizează asupra riscurilor unui război cu RUSIA

„NATO este cea mai puternică organizație politică și de SECURITATE din istorie” / Mesajul lui Klaus Iohannis, la 20 de ani de la admiterea în NATO