NATO: Nu există încă un risc imediat pentru România și Bulgaria din partea Rusiei
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, după întrunirea Comisiei NATO – Georgia, că nu există încă un risc imediat pentru România și Bulgaria din partea Rusiei, care „încalcă în mod repetat integritatea teritorială a Ucrainei”.
„Nu există o amenințare imediată, dar motivul pentru care realizăm aceste exerciții este tocmai protejarea aliaților noștri din est. Acțiunile noastre sunt răspunsuri atât pentru problemele cauzate de Rusia în est, anexând cu forța o parte din altă țară, cum este Crimeea, destabilizând estul Ucrainei, plus ceea ce am văzut deja în Georgia și Moldova, dar este și un răspuns la ceea ce am văzut în Africa de Nord sau în Orientul Mijlociu. Principalul țel pe viitor este să fim siguri că NATO va fi capabilă să ne apere pe toți de aceste amenințări”, a afirmat Jens Stoltenberg.
El a mai spus că în cadrul întâlnirii Comisiei NATO – Georgia s-a stabilit ca în viitorul apropiat să fie înființat un centru de antrenament comun în Tbilisi, unde trupele NATO, cele georgiene și alte trupe ale națiunilor partenere ale Alianței să se poată antrena și realiza exerciții împreună.
Totodată, Jens Stoltenberg a explicat că NATO critică implicarea Rusiei în Georgia, în special acordul semnat cu regiunea Abhazia și pregătirea unui nou astfel de document pentru Osetia de Sud.
„Este binevenit progresul constant al Georgiei în implementarea reformelor și în dezvoltarea democratică. Încurajăm autoritățile din Georgia să continue pe acest drum, să consolideze instituțiile democratice și să avanseze reformele judiciare. Georgia are un rol activ și constructiv în discuțiile de la Geneva privind conflictul de pe teritoriile sale, lucru pe care nu putem să îl spunem despre Rusia, care facem opusul. Condamnăm acțiunile acesteia în Georgia, în special recenta semnare a așa-numitului «acord» cu regiunea Abhazia din Georgia. Și vedem cu îngrijorare că Rusia pregătește un nou astfel de acord cu regiunea Osetia de Sud”, a explicat Jens Stoltenberg.
Potrivit acestuia, peste 12 țări membre NATO și-au anunțat deja suportul, atât financiar cât și cu trupe, pentru realizarea centrului de antrenament în Tbilisi.