NATO se reunește la cererea Turciei. Care este riscul izbucnirii unui război cu Siria

NATO se reunește la cererea Turciei. Care este riscul izbucnirii unui război cu Siria
Publicat: 24/06/2012, 19:36
Actualizat: 25/06/2012, 07:45

NATO a confirmat duminică după-amiază că o reuniune a Consiliului Atlanticului de Nord va avea loc marți la Bruxelles la cererea Turciei, după ce unul dintre avioanele sale de vânătoare a fost doborât vineri de Siria în Marea Mediterană, relatează AFP.

„Consiliul Atlanticului de Nord se va reuni marți la cererea Turciei”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu. O sursă diplomatică turcă a declarat duminică, la Ankara, că Turcia cere această reuniune urgentă a celor 28 de ambasadori aliați, care va avea loc la sediul Alianței din Bruxelles.

Turcia a invocat articolul 4 din tratatul fondator al NATO, care prevede că țările membre pot aduce o problemă în atenția Consiliului Alianței Nord-Atlantice și o pot dezbate cu aliații, a subliniat această sursă sub acoperirea anonimatului, adăugând că reuniunea este prevăzută pentru marți.

Acest articol stipulează că „părțile se vor consulta de fiecare dată dacă, după părerea uneia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea uneia dintre părți este amenințată”.

Turcia a acuzat duminică Siria că a doborât unul dintre avioanele sale de vânătoare, care era dezarmat și se afla în misiune de antrenament, în spațiul aerian internațional și nu în spațiul sirian, așa cum a afirmat Damascul.

Avionul militar turc doborât în Siria se afla în spațiul aerian internațional și nu în spațiul aerian sirian, a declarat duminică ministrul turc al Afacerilor Externe, Ahmet Davutoglu, precizând că avionul efectua o misiune de antrenament și un test al sistemului radar, fără a fi înarmat, relatează AFP.

„Potrivit concluziilor noastre, avionul a fost doborât în spațiul aerian internațional, la 13 mile nautice de Siria”, a declarat el pentru postul public de televiziune TRT.

Ministrul a insistat asupra faptului că avionul turc F-4 Phantom zbura singur și nu avea „nicio misiune, inclusiv nici cea de strângere de informații, deasupra Siriei”.

Davutoglu a recunoscut totuși că avionul a intrat la un moment dat în spațiul aerian sirian, în timpul incidentului de vineri.

„Aparatul nu a arătat niciun semn de ostilitate față de Siria și a fost doborât la aproximativ 15 minute după ce a încălcat pentru un moment spațiul aerian sirian”, a declarat el.

Davutoglu a adăugat că radarele turce le-au cerut celor doi piloți ai avionului să părăsească spațiul aerian sirian, dar din Siria nu a venit niciun avertisment.

„Sirienii știau bine că este vorba despre un avion militar turc și natura misiunii sale”, a adăugat el.

Ministrul a precizat că aparatul de zbor efectua, fără armament, o misiune de antrenament și un test al sistemului de radar din Marea Mediterană.

Un război NATO-Siria?

Mai mulți comentatori au pus în discuție problema articolului 5 din Tratatul NATO, care prevede că dacă un stat aliat este atacat, se consideră că întreaga Alianță Nord-Atlantică a fost atacată. Astfel, dacă un stat NATO se consideră atacat, el poate cere asistența Alianței pentru a răspunde militar.

Opozanții acestei teorii susțin că există dubii dacă invocarea acestui articol va duce la izbucnirea unui război NATO-Siria, similar cu intervenția Libiei.

Grupul american Atlantic Council arată că există două mari probleme în declanșarea unui război NATO-Siria. Prima privește problema atacului: poate fi calificată reacția Siriei un atac, chiar dacă a fost supradimensionată și aparent lipsită de motiv?

A doua problemă privește însăși aplicarea articolului 5. NATO poate decide că acest atac intră sub incidența articolului 5, dar nimic nu obligă Consiliul Alianței să declanșeze un atac asupra Siriei. NATO trebuie să decidă ce măsuri se impun în acest caz, iar acestea nu este obligatoriu să fie de natură militară.

Articolul 5 a fost invocat de SUA, după atacurile de la 11 septembrie 2001, împotriva Afganistanului. Atunci, Alianța a decis să susțină militar SUA în intervenția sa.

În prezent, atât poziția Consiliului de Securitate al ONU, cât și cea a NATO nu favorizează un conflict cu Siria. La ONU, Rusia și China își exercită dreptul de veto în această problemă, iar secretarul general al NATO a explicat recent că Alianța nu ia în calcul o intervenție similară cu cea din Libia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?