NATO vrea armate „eco”. Reducerea poluării, pe agenda viitorului summit al Alianței
Alianța Nord-Atlantică va încerca să devină „mai verde” în anii următori, inclusiv în ceea ce privește reducerea nivelului emisiilor poluante produse de tancurile, avioanele și navele de luptă.
Totodată, subiectul schimbărilor climatice se va afla și pe agenda principală a viitorului summit NATO, după cum a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, citat de Digi24.
„Ştim că tancurile, avioanele si navele consumă mulţi combustibili fosili şi emit în atmosferă gaze cu efect de seră de tipul CO2. Trebuie să vedem cum putem reduce aceste emisii, prin folosirea de combustibili alternativi ori prin utilizarea de panouri solare”, a declarat secretarul general al NATO.
El a dat ca exemplu utilizarea panourilor fotovoltaice în unele dintre bazele NATO, acestea înlocuind cu succes generatoarele clasice, care funcționează cu combustibili fosili.
„Ne gândim la acest lucru, avem mai multe proiecte în derulare, prin care încercăm să facem trupele noastre mai eco şi mai puţin dependente de combustibilii fosili. Astfel de soluţii sunt bune pentru mediul înconjurător dar cresc, în acelaşi timp, şi nivelul de pregătire şi capacitate militară a trupelor noastre”, a adăugat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Reducerea emisiilor ar putea crește capacitatea de luptă a NATO
Mai exact, liderul NATO susține că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea duce la o creștere a capacității de luptă a Alianței, prin simplificarea lanțului de aprovizionare a trupelor.
„Una din principalele provocări ale oricărui tip de operaţiune militară o reprezintă lanţul logistic de aprovizionare cu astfel de combustibili fosili. Cu cât liniile de aprovizionare sunt mai lungi, ele devin mai vulnerabile. Cu cât vom fi mai puţin dependenţi de asta, vom putea reduce emisiile dar şi să mărim eficienţa trupelor şi a operaţiunilor militare”, a spus Stoltenberg.
Cum își propune NATO să lupte împotriva schimbărilor climatice
Jens Stoltenberg este cunoscut ca fiind un susținător al luptei împotriva schimbărilor climatice. De altfel, înainte de a fi secretarul general al NATO, el a fost reprezentant special al ONU în problema schimbărilor climatice.
„Schimbările climatice ne pun în pericol securitatea. Prin urmare, NATO trebuie să înţeleagă şi să integreze acest subiect în toate activităţile sale, de la modul în care sunt planificate operaţiunile la felul în care ne antrenăm forţele armate. Este esenţial să ne adaptăm acestei noi realităţi. Asta înseamnă uniforme mai bune, vehicule şi infrastructură. Şi mai înseamnă să includem în mod explicit subiectul schimbărilor climatice în activitatea curentă a NATO, pentru a îmbunătăţi capacitatea de rezistenţă a Alianţei şi a partenerilor săi”, arăta Stoltenberg într-un articol de opinie publicat în urmă cu câteva luni pe site-ul Alianţei.
Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite, planeta continuă să se încălează, iar temperatura globală va crește cu peste 3 grde Celsius până la finalul secolului, în pofida reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a pandemiei de COVID-19 sau a măsurilor adoptate la nivel mondial.
Acordul de la Paris, semnat de aproape toate statele lumii în 2015, are ca principal scop menținerea creșterii temperaturii globale sub 2 grade Celsius în acest secol.