Nave de război ruse au efectuat manevre cu muniție reală în Mediterană

Publicat: 11 08. 2012, 12:31
Actualizat: 05 02. 2019, 06:09

O unitate navală interarme rusă de luptă, aflată într-o misiune de antrenament în Mediterana, a efectuat joi și vineri exerciții tactice cu muniție reală, a anunțat Ministerul rus al Apărării, relatează RIA Novosti în pagina electronică de sâmbătă.

Din această unitate fac parte trei nave de asalt de tip amfibie, două fregate din clasa Neustrașimi, un distrăgotor din clasa Udaloi și două nave de susținere din cadrul flotelor ruse Nordică, a Balticii și Mării Negre.

„În ultimele două zile (joi și vineri), unitatea comună a efectuat exerciții, inclusiv manevre de luptă cu artileria și sistemele de rachete de la bord”, a anunțat ministerul vineri.

Navele de război urmează să se îndrepte spre baza navală de la Novorossiisk, în urma unui antrenament suplimentar în zona centrală a Mediteranei, programate pentru mai târziu, luna aceasta.

Contrar unor informații de presă, această unitate nu va ajunge la instalația rusă de aprovizionare și mentenanță din portul sirian Tartus, scrie RIA Novosti, fără să facă vreo precizare suplimentară.