Ne protejăm granițele. Luptăm împotriva politicilor lui Macron și Soros! Salvini și Orban, ECHIPA de ȘOC în calea migranților

Publicat: 29 08. 2018, 12:32
Actualizat: 26 03. 2019, 09:43

„Vrem să schimbăm Comisia Europeană. Vrem să ne protejăm granițele. Vom lupta împotriva politicilor pro-migranți susținute de Emmanuel Macron și George Soros”, a declarat Salvini marți, după o întâlnire cu prim-ministrul ungar în Milano.

„Alegerile europene se apropie. Trebuie să schimbăm foarte multe lucruri”, a adăugat Orban.

„Momentan există două părți în Europa. Una dintre ele este condusă de Macron, care susține migrația. Cealaltă este susținută de țări care vor să își protejeze granițele. Ungaria și Italia se află în a doua parte”, a menționat prim-ministrul.

Nu este prima dată când Salvini îl atacă pe președintele francez. În răspuns la criticile aduse de Salvini, Macron a declarat în luna iunie că „extremiștii din țările vecine trădează valorile europene”.

Viktor Orban, descris de către Salvini drept un politician model, a contestat încă de la început imigrația.

„Ungaria a demonstrat că poate opri migranții la graniță. Salvini a demonstrat că aceștia pot fi opriți pe mare. Îi mulțumim pentru protejarea frontierelor europene”, a declarat Orban.

„Trebuie să trimitem migranții înapoi în țările lor. Autoritățile de la Bruxelles au spus că nu se poate. Însă aceștia au spus și că nu putem opri migranții la graniță, lucru pe care noi l-am făcut”, a adăugat prim-ministrul ungar.

Deși împărtășesc aceeași opinie privind platforma anti-imigrație, cei doi lideri au păreri diferite în ceea ce privește relocarea refugiaților. Salvini consideră că aceștia ar trebui distribuiți în toate țările europene, lucru cu care Ungaria, alături de Polonia, Cehia și Slovacia nu sunt de acord.

Mii de persoane au protestat în Milano în timpul întâlnirii dintre Matteo Salvini și Viktor Orban.

foto: captură youtube.com