Prima pagină » Știri externe » Negicierile cu președintele Viktor Ianukovici, denunțate de opoziția ucraineană drept un „simulacru”

Negicierile cu președintele Viktor Ianukovici, denunțate de opoziția ucraineană drept un „simulacru”

Negicierile cu președintele Viktor Ianukovici, denunțate de opoziția ucraineană drept un
Opoziția ucraineană a participat vineri la negocieri cu președintele Viktor Ianukovici, după care a denunțat un "simulacru" organizat cu o zi înaintea unor noi manifestații în masă, relatează AFP.

Opoziția ucraineană a participat vineri la negocieri cu președintele Viktor Ianukovici, după care a denunțat un „simulacru” organizat cu o zi înaintea unor noi manifestații în masă, relatează AFP.

„Puterea nu a ținut cont de niciuna dintre cererile noastre. Aceeastă masă rotundă este doar un simulacru”, a declarat la ieșirea de la negocieri fostul campion mondial la box Vitali Kliciko, liderul partidului Udar, citat de agenția Interfax.

După o ezitare, cei trei lideri ai opoziției proeuropene care manifestează de peste trei săptămâni – Vitali Kliciko, Arseni Iațeniuk (un lider al Partidului Patria al opozantei Iulia Timoșenko) și naționalistul Oleg Tiagnîbok – au acceptat să participe la masa rotundă, pentru a-și prezenta solicitările și a primi un răspuns din partea Guvernului.

– Ianukovici le cere ucrainenilor aflați în stradă să se „calmeze”

Însă în afara promiterii de către Ianukovici, înainte de întâlnire, a amnistierii unor manifestanți arestați, negocierile nu au condus la nimic concret, deși au fost invitate câteva zeci de personalități, inclusiv clerici.

„Îi îndemn pe toți ucrainenii din stradă să se calmeze și să înceteze confruntările”, a declarat președintele Ianukovici la finalul întâlnirii.

Mobilizată de eșecul unui asalt al poliției, miercuri, când trupele s-au retras după un aflux de mii de persoane, dar și de susținerea unor reprezentanți ai Uniunii Europene (UE) și Statelor Unite, opoziția a îndemnat la participarea în masă la manifestații anunțate pentru duminică la prânz, la Kiev.

Opoziția reclamă demisia Guvernului și semnarea unui acord de asociere cu UE, suspendat pe neașteptate la sfârșitul lui noiembrie.

După întâlnire, Kliciko i-a atras atenția lui Ianukovici în privința oricărei reprimări prin intermediul poliției.

„Mă adresez dumneavoastră, Viktor Ianukovici. Dumneavoastră purtați personal responsabilitatea a ceea ce se întâmplă în țară”, a spus boxerul, care și-a anunțat candidatura la președinția țării.

„Știm că există planuri pentru rezolvarea situației prin forță. Acest lucru va avea consecințe catastrofale pentru țară și pentru dumneavoastră personal”, l-a amenințat el.

Statele Unite au îndemnat autoritățile ucrainene să permită desfășurarea pașnică a următoarelor manifestații.

Masa rotundă a fost organizată de către fostul președinte Leonid Kravciuk, care se află la originea unei încercări de mediere, săptămâna trecută, împreună cu ceilalți doi foști șefi de stat, Viktor Iușcenko și Leonid Kucima.

Ministrul lituanian de Externe Linas Linkevicius, a cărui țară exercită președinția semestrială a UE, a anunțat că a primit asigurări din partea omologului său ucrainean Leonid Kojara că nu se va recurge la forță împotriva manifestanților.

– Rusia denunță „ingerințe grosolane” ale occidentalilor

Președintele rus Vladimir Putin, a cărui țară este acuzată în mod deschis de către europeni că a exercitat presiuni asupra Ucrainei, a insistat joi asupra „intereselor economice reale” ale unei aproprieri între Kiev și Moscova.

Premierul Dmitri Medvedev a denunțat vineri vizitele unor reprezentanți europeni sau americani efectuate la manifestanți, în Piața Independenței, drept „o ingerință grosolană în afacerile interne ale unui stat suveran”.

UE a promis joi o susținere financiară „la înălțimea ambițiilor” Ucrainei, în cazul în care țara își asumă un „angajament clar” pe calea europeană. Comisarul pentru Politică de Vecinătate Stefan Füle a refuzat, însă, să ofere cifre.

Premierul ucrainean Mîkola Azarov, a cerut miercuri UE un ajutor în valoare de 20 de miliarde de euro, în schimbul semnării acordului.

Un simbol al mișcării de contestare și totodată al „revoluției portocalii” din 2004, Piața Independenței din Kiev arăta ca tranșeele de pe front, cu baricade din saci de nisip și din sârmă ghimpată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile