Prima pagină » Știri externe » NEGOCIERI. Marea Britanie și Statele Unite încep marți discuțiile privind un acord comercial post-Brexit

NEGOCIERI. Marea Britanie și Statele Unite încep marți discuțiile privind un acord comercial post-Brexit

NEGOCIERI. Marea Britanie și Statele Unite încep marți discuțiile privind un acord comercial post-Brexit

Statele Unite și Marea Britanie încep marți, prin videoconferință, negocierile privind un acord comercial între Washington și Londra după ieșirea Regatului din Uniunea Europeană.

Discuțiile reprezintă primele astfel de negocieri în 2020 pentru Washington și vor avea loc în același timp în care Londra negociază termenii unei înțelegeri cu Uniunea Europeană, informează Reuters.

Reprezentantul SUA pentru Comerț, Robert Lighthizer, nu a făcut prea multe declarații cu privire la discuțiile cu Marea Britanie. El a publicat, însă, anul trecut, o serie de obiective ale Statelor Unite, printre care accesul nelimitat al produselor agricole americane pe piața britanică și taxe vamale reduse pentru produsele americane exportate în Regat.

Discuțiile au loc în contextul în care Administrația Trump își dorește mutarea producției din China înapoi în Statele Unite și promovează o politică de încurajare a achiziției de bunuri americane.

Experții se așteaptă ca agricultura să fie subiectul cel mai sensibil în cadrul discuțiilor ditre Washington și Londra, dată fiind opoziția britanicilor față de produsele alimentare modificate genetic și față de tratamentele cu antibiotice administrate puilor din SUA. Premierul britanic, Boris Johnson, a promis să fie destul de dur în abordare, iar ministrul britanic al Comerțului, Liz Truss, a declarat că Marea Britanie nu își va modifica standardele privind siguranța alimentelor.

Camera de Comerț Americană a făcut luni apel la cele două țări să elimine toate tarifele vamale, argumentând că o asemenea decizie ar duce la o creștere spectaculoasă a schimburilor comerciale pe termen lung, ceea ce ar putea aduce avantaje, în condițiile în care ambele economii sunt afectate de restricțiile impuse pentru limitarea extinderii COVID-19.

Valoarea schimburilor comerciale dintre Statele Unite și Marea Britanie a fost evaluată în 2018 la puțin peste 127 de miliarde de dolari. Potrivit Oficiului american de Statistică, Marea Britanie este al șaptelea cel mai mare partener comercial al Statelor Unite.

Ambasada Marii Britanii la Washington a anunțat că prima fază a negocierilor va dura două săptămâni, iar următoarele etape vor avea loc din șase în șase săptămâni și se vor desfășura tot prin videoconferință, până la ridicarea restricțiilor de călătorie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?