Prima pagină » Știri externe » Negocierile pentru ARMISTIȚIU în Gaza, blocate de insistența menținerii trupelor israeliene și de garanțiile cerute de liderul Hamas

Negocierile pentru ARMISTIȚIU în Gaza, blocate de insistența menținerii trupelor israeliene și de garanțiile cerute de liderul Hamas

Negocierile între Israel și grupul palestinian Hamas sunt în impas din cauza pretențiilor Guvernului Benjamin Netanyahu de a menține trupe în Fâșia Gaza și de condițiile privind siguranța personală formulate de liderul mișcării islamiste palestiniene, Yahya Sinwar.

Guvernul Benjamin Netanyahu vrea ca armata israeliană să mențină prezența pe coridoarele Philadelphia și Netzarim, zone strategice din Fâșia Gaza. Grupul Hamas solicită retragerea trupelor israeliene de pe teritoriul palestinian.

Israelul a negat, joi seară, că ar analiza o prezență militară internațională pe Ruta Philadelphia, la frontiera Fâșiei Gaza cu Egiptul.

”Premierul insistă asupra principiului ca Israelul să aibă control asupra Culoarului Philadelphia, pentru a împiedica reînarmarea Hamas, ceea ce ar permite repetarea atrocităților din 7 octombrie 2023”, anunță Biroul premierului Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul The Times of Israel.

Armata israeliană a declanșat ofensiva în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile teroriste din octombrie 2023, soldate cu circa 1.200 de morți și 3.400 de răniți. Bilanțul ofensivei israeliene este de cel puțin 40.265 de morți și 93.144 de răniți în Fâșia Gaza.

Liderul Hamas cere garanții de siguranță personală

Conform unor surse citate de site-ul Ynetnews.com și de cotidianul Corriere della Sera, Yahya Sinwar, liderul grupului islamist Hamas, vrea garanții din partea Israelului că nu va fi ucis de serviciile secrete sau de armata israeliană. Guvernul israelian a amenințat constant că îl va elimina pe Yahya Sinwar, care s-ar ascunde în tunelurile din Fâșia Gaza.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a cerut din nou, miercuri, premierului israelian, Benjamin Netanyahu, să accepte un acord cu grupul Hamas pentru un armistițiu în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor israelieni.

Foto: Profimedia

Citește și:

Oficiali din cadrul Fed au propus relaxarea politicii monetare în iulie, pe fondul ÎNCETINIRII economiei SUA /Decizia probabil va fi în septembrie

Bloomberg: Economia zonei euro a fost PROPULSATĂ în mod surprinzător de Jocurile Olimpice, deși va continua tendința încetinirii activităților

Narendra Modi cere NEGOCIERI pentru oprirea războiului dintre Rusia și Ucraina /Premierul Indiei se oferă să fie mediator

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și