Netanyahu admite ”o eroare tragică” în Rafah /CASA ALBĂ cere Israelului să protejeze civilii palestinieni
This browser does not support the video element.
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a admis, luni seară, ”o eroare tragică” a armatei israeliene în orașul Rafah, precizând că este investigat atacul asupra unei tabere de refugiați, soldat cu cel puțin 45 de morți.
Armata israeliană a efectuat raiduri aeriene asupra taberei de refugiați Barkasat, situată în zona Tal Al-Sultan din Rafah. Autoritățile israeliene au anunțat uciderea a doi comandanți din cadrul grupului Hamas, Yacine Rabia și Khaled Nagar. Însă autoritățile palestiniene au raportat moartea a cel puțin 45 de persoane și zeci de răniți.
Un oficial din cadrul Hamas a confirmat că doi comandanți islamiști vizați de Israel au fost uciși.
Premierul Benjamin Netanyahu, vizat de critici interne și internaționale, a admis producerea unui incident ”tragic”.
”Am evacuat deja din Rafah aproximativ un milion de rezidenți non-combatanți. În pofida celor mai bune eforturi pe care le facem pentru a nu răni civilii, s-a întâmplat o eroare tragică. Investigăm incidentul și vom trage concluzii, pentru că aceasta este politica noastră”, a afirmat Netanyahu, într-un discurs rostit în Knesset.
”Atacul aerian a vizat ținte legitime conform dreptului internațional, prin utilizarea de armament precis și pe baza unor informații precise”, a transmis armata israeliană.
Însă Guvernul Benjamin Netanyahu a admis că probabil sunt victime colaterale din cauza unui incendiu declanșat de bombardament.
”Cei doi indivizi vizați de raidul aerian aveau mâinile pătate de sânge israelian. Conform concluziilor preliminare ale anchetei, după atac a izbucnit un incendiu. Teroriștii se ascundeau în subteran și se pare că există victime civile”, a declarat Avi Hyman, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Ierusalim.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a declarat ”indignat” de atacurile israeliene asupra orașului palestinian Rafah și a cerut ”armistițiu imediat” în Fâșia Gaza.
La rândul său, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, a condamnat vehement atacul israelian asupra taberei de refugiați și a cerut aplicarea deciziei Curții Internaționale de Justiție, prin care Israelul este somat să oprească operațiunile în Rafah.
Statele Unite cer evitarea atacurilor asupra civililor
Administrația Joe Biden a cerut, luni seară, armatei israeliene să adopte toate măsurile pentru protejarea civililor palestinieni.
”Israelul are dreptul de a contracara grupul Hamas, înțelegem că în atac au fost uciși doi teroriști Hamas responsabili de atacuri asupra civililor israelieni. Dar, așa cum am transmis clar, Israelul trebuie să ia toate măsurile de precauție pentru a proteja civilii”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă, citat de agenția Reuters și de cotidianul The Jerusalem Post.
Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.160 de morți și peste 3.400 de răniți în sudul Israelului. Bilanțul ofensivei militare israeliene este de cel puțin 36.090 de morți și 81.026 de răniți în Fâșia Gaza, conform autorităților palestiniene.
Foto: Shutterstock
Citește și: