Netanyahu afirmă că armata israeliană avansează în Fâșia Gaza și avertizează mișcarea islamistă libaneză Hezbollah
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat, marți seară, că armata israeliană avansează în Fâșia Gaza, semnalând inclusiv incursiuni în orașul Gaza și avertizând, în același timp, mișcarea islamistă Hezbollah, activă în sudul Libanului.
”În sud, războiul avansează cu o forță pe care Hamas nu a mai văzut-o. Orașul Gaza este înconjurat. Acționăm și în interior, intensificăm presiunile asupra Hamas de la oră la oră. Hamas descoperă că ajungem în locuri în care ei nu se gândeau că vom putea”, a afirmat Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul The Times of Israel.
Premierul Israelului a avertizat și grupul libanez Hezbollah, activ în sudul Libanului, în contextul atacurilor cu drone și rachete lansate spre Israel. ”Nu vom accepta ca Hezbollah să ne amenințe comunitățile și cetățenii. Vom riposta puternic. Dacă grupul Hezbollah intră în război, va comite cea mai mare greșeală”, a atras atenția Netanyahu.
Armata israeliană a interceptat, marți, o dronă lansată din Liban și a ripostat la atacuri cu rachete asupra localității israeliene Aramshe, situată în nordul țării.
Anterior, un comandant militar israelian, Yaron Finkelman, a afirmat că trupele israeliene vor avansa pentru a pătrunde în interiorul orașului Gaza. ”Pentru prima dată în ultimele decenii, armata israeliană se luptă în inima Fâșiei Gaza, în inima terorismului. Este un război complex, dificil și, din nefericire, are și un preț mare. Astăzi, în acest moment, militarii israelieni elimină teroriști, descoperă tuneluri, distrug armament și continuă să avanseze spre centrele inamicului”, a declarat generalul Yaron Finkelman, șeful Comandamentului militar sudic al armatei israeliene, conform unui comunicat oficial.
Agenția Reuters notează că, în acest moment, nu există semnale că trupele israeliene au pătruns în orașul Gaza, dar Richard Hecht, un purtător de cuvânt militar, a sugerat că vor fi incursiuni în oraș. Întrebat dacă au avut loc deja astfel de incursiuni, Richard Hecht a răspuns: ”Nu voi spune unde acționăm din zonele adiacente orașului Gaza. Dar întrebarea indică direcția corectă”.
Autoritățile locale au semnalat că aproximativ 900.000 de persoane sunt încă în orașul Gaza, ceea ce ar genera probleme majore, în contextul intensificării confruntărilor militare între militanți islamiști și armata israeliană. Guvernul israelian a insistat că palestinienii civili trebuie să se îndrepte spre sudul Fâșiei Gaza, dincolo de localitatea Wadi Gaza.
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a avertizat că Guvernul israelian nu va accepta întreruperea confruntărilor militare până nu vor fi eliberați cei aproximativ 240 de ostatici. ”Vom continua până la victorie și până când ostaticii vor fi readuși acasă”, a declarat Gallant, citat de cotidianul The Times of Israel.
Bilanțul bombardamentelor israeliene a ajuns la 10.328 de morți în Fâșia Gaza, iar alte peste 25.000 de persoane au fost rănite, potrivit Ministerului local al Sănătății, subordonat grupului Hamas.
Foto: Profimedia
Citește și: