Netanyahu CRITICĂ poziția SUA în Consiliul de Securitate, dar afirmă că anularea vizitei unei delegații este un mesaj adresat Hamas
This browser does not support the video element.
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a criticat, miercuri, decizia Statelor Unite de a permite, prin abținerea de la vot, adoptarea de către Consiliul de Securitate ONU a rezoluției privind un ”armistițiu imediat” în Fâșia Gaza, dar liderul israelian a părut să își flexibilizeze poziția, afirmând că a anulat vizita unei delegații la Washington pentru a transmite un mesaj organizației islamiste Hamas.
”Aspectul rău al deciziei SUA în cadrul Consiliului de Securitate ONU este că a încurajat Hamas să asume o linie dură și să creadă că presiunile internaționale vor împiedica Israelul să elibereze ostaticii și să distrugă Hamas”, a afirmat Netanyahu, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Ierusalim cu senatorul american Rick Scott, membru al Partidului Republican.
”Decizia mea de a nu trimite delegația la Washington după adoptarea acelei rezoluții a fost un mesaj adresat grupului Hamas, a fost un mesaj transmis în primul rând și în principal grupului Hamas de a nu miza pe aceste presiuni, pentru că nu vor funcționa. Sper că au înțeles mesajul”, a subliniat premierul Israelului.
Anterior, Guvernul Israelului a semnalat că refuzul SUA de a bloca prin veto rezoluția privind armistițiul a obstrucționat negocierile pe tema ostaticilor. Administrația de la Washington a respins ferm această poziție.
”Acel comunicat, care cred că susținea că Hamas s-a retras de la negocierile pe tema ostaticilor și a respins recentele propuneri din cauza rezoluției ONU, acel comunicat este inexact din aproape toate punctele de vedere, este incorect față de ostatici și față de familiile acestora. Explicațiile din răspunsul Hamas transmis publicului provin din presă, nu aceasta este esența răspunsului și vă pot spune că acel răspuns era pregătit înaintea votului Consiliului de Securitate, nu după vot”, a declarat marți Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a aprobat, luni, un proiect de rezoluție care prevede instituirea unui armistițiu între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas. Rezoluția, aprobată prin decizia SUA de a nu folosi dreptul de veto, prevede ”un armistițiu imediat pe durata Ramadanului”, care ”să conducă la un armistițiu durabil”, precum și ”eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor” israelieni din Fâșia Gaza.
Imediat după aprobarea rezoluției, premierul Benjamin Netanyahu a anulat vizita unei delegații guvernamentale israeliene la Washington. John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Siguranță Națională de la Casa Albă, s-a declarat ”nedumerit” în legătură cu reacția Israelului, exprimând ”dezamăgire” că Guvernul Netanyahu nu vrea continuarea consultărilor pe tema operațiunilor din Rafah.
Foto: Profimedia
Citește și: