Prima pagină » Știri externe » Netanyahu, despre Iran și ISIS: Dușmanul dușmanului Israelului rămâne totuși dușman. Principalele idei din discursul premierului israelian în Congresul SUA

Netanyahu, despre Iran și ISIS: Dușmanul dușmanului Israelului rămâne totuși dușman. Principalele idei din discursul premierului israelian în Congresul SUA

Netanyahu, despre Iran și ISIS: Dușmanul dușmanului Israelului rămâne totuși dușman. Principalele idei din discursul premierului israelian în Congresul SUA
(Adaugă declarații ale premierului israelian)

„Iranul și grupul terorist Stat Islamic sunt în competiție pentru coroana islamului militant radical. Unii se numesc Republica Islamică. Ceilalți își spun Statul Islamic. Ambele entități vor să instaureze un imperiu islamist, inițial în Orientul Mijlociu, apoi în întreaga lume. Doar că au disensiuni între ei despre cine va fi liderul acelui imperiu”, a spus Netanyahu.

„În acest mortal joc al tronurilor, nu există loc pentru America sau pentru Israel, nu ar exista pace pentru creștini, evrei sau musulmani, căci nu împărtășesc acest crez islamic de tip medieval, nu ar fi drepturi pentru femei, nu ar fi libertate pentru nimeni. În acest context, în privința Iranului și a grupului Stat Islamic, dușmanul dușmanului îți este tot dușman”, a afirmat Netayahu.

Iranul concurează cu grupul terorist Stat Islamic pentru dominarea Orientului Mijlociu, iar un regim islamist care ar avea arme nucleare ar fi cea mai mare amenințare la adresa Israelului și a întregii lumi, a avertizat premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în Congresul SUA.

„Persanii au încercat să distrugă poporul israelian acum 2.500 de ani. În prezent, Iranul încearcă să distrugă Israelul. Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, răspândește ură folosindu-se de cea mai nouă tehnologie, cea nucleară, în scopul distrugerii Israelului”, a spus Netanyahu.

„Reprezentantul terorist al Iranului, Hassan Nasrallah – liderul mișcării Hezbollah -, amenință Israelul cu distrugerea”, a adăugat Netanyahu.

„Regimul iranian este chiar mai periculos decât cel nazist, fiind o amenințare pentru pacea întregii lumi. Iranul concurează cu grupul terorist Stat Islamic pentru dominarea Orientului Mijlociu. Cel mai mare pericol pentru întreaga lume ar fi un regim terorist islamist dotat cu arme nucleare. A învinge organizația teroristă Stat Islamic, dar a lăsa Iranul să fabrice arme nucleare ar fi câștigarea unei lupte, dar pierderea războiului”, a insistat Netanyahu, cerând Statelor Unite să blocheze presupusele eforturi ale Teheranului de a fabrica arme nucleare.

„Iranul se joacă de-a v-ați ascunselea cu inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Inspectorii doar constată încălcări, nu le pot opri. Iranul i-a sfidat pe inspectorii AIEA, așa cum a procedat și Coreea de Nord”, a explicat Netanyahu, subliniind că regimul islamist de la Teheran ar putea ascunde arme nucleare unde nu se așteaptă nimeni.

„Actualul proiect de acord cu Iranul nu blochează programul nuclear iranian, ci îl facilitează. Singura alternativă la actualul proiect de acord cu Iranul în domeniul nuclear ar fi un acord mult mai bun”, care să garanteze că Teheranul nu va obține arme atomice, a subliniat premierul israelian.

„Iranul va fi mereu un inamic al Statelor Unite. Dacă Iranul vrea să fie tratat ca o țară normală trebuie să se comporte ca o țară normală. Dacă Iranul amenință că pleacă de la masa negocierilor, aceasta este o minciună. Se vor întoarce. Pentru că Iranul are nevoie mai mult decât marile puteri de un acord în domeniul nuclear”, a continuat Netanyahu.

„Dacă va fi nevoie ca Israelul să fie singur, va fi singur”, a promis Netanyahu.

Către Elie Wiesel: Am învățat din lecțiile istoriei. Israelul nu stă pasiv în fața riscurilor

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, i s-a adresat în Congresul SUA activistului politic Elie Wiesel, originar din România, supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Nobelului pentru Pace, promițându-i că a învățat din lecțiile istoriei și că poporul evreu nu va fi pasiv în fața riscurilor.

Adresându-i-se direct lui Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului, Netanyahu a spus: „Elie, viața și activitatea dumneavoastră ne inspiră să conferim sens sintagmei «lucrurile nu se vor repeta niciodată». Vreau să vă promit, domnule Elie, că lecțiile istoriei au fost învățate”.

Referindu-se la negocierile dintre marile puteri și Iran pe tema programului nuclear iranian, Netanyahu a continuat: „Nu trebuie să sacrificăm viitorul pentru prezent. Nu putem ignora perspectiva agresiunii în speranța obținerii unei păci iluzorii. Zilele în care poporul evreu rămânea pasiv în fața agresiunii s-au încheiat”.

„Regimul iranian este chiar mai periculos decât cel nazist, fiind o amenințare pentru pacea întregii lumi. Iranul concurează cu grupul terorist Stat Islamic pentru dominarea Orientului Mijlociu. Cel mai mare pericol pentru întreaga lume ar fi un regim terorist islamist dotat cu arme nucleare. A învinge organizația teroristă Stat Islamic, dar a lăsa Iranul să fabrice arme nucleare ar fi câștigarea unei lupte, dar pierderea războiului”, a insistat Netanyahu, cerând Statelor Unite să blocheze presupusele eforturi ale Teheranului de a fabrica arme nucleare.

Netanyahu, „profund recunoscător” Administrației Obama

De asemenea, Netanyahu i-a mulțumit, în discursul din Congres, președintelui Statelor Unite, Barack Obama, pentru susținerea acordată statului evreu până acum.

„Sunt profund recunoscător pentru oportunitatea de a vorbi pentru a treia oară în Congresul Statelor Unite, cel mai important parlament din lume. Știu că prezența mea a stârnit controverse, nu aceasta a fost intenția mea”, a spus Netanyahu, invitat de republicanii americani, spre nemulțumirea Casei Albe.

„Alianța remarcabilă dintre Israel și Statele Unite este dincolo de partizanatele politice. America și Israelul au un destin comun – destinul pământului făgăduinței”, a subliniat Netanyahu.

„Apreciem tot ce a făcut Administrația Obama pentru noi în materie de securitate și blocând în Consiliul de Securitate ONU rezoluții antiisraeliene. Îi voi fi mereu recunoscător președintelui Obama pentru susținere. Președintele Obama a fost mereu acolo când l-am sunat. Mulțumesc și Congresului SUA pentru întreaga susținere acordată Israelului. Mulțumesc, America, pentru tot ce ai făcut pentru noi”, a spus Netanyahu.