LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas: Netanyahu spune că doreşte „altceva” decât Autoritatea Palestiniană pentru a conduce Fâşia Gaza după război

LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas: Netanyahu spune că doreşte „altceva” decât Autoritatea Palestiniană pentru a conduce Fâşia Gaza după război
Publicat: 12/11/2023, 09:04
Actualizat: 12/11/2023, 20:44
18:57

MAE: Încă 86 de cetățeni români și familiile acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că încă 86 de cetățeni români și membri ai familiilor acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza prin punctul de trecere de la Rafah, aflat la granița cu Egiptul.

Potrivit instituției, aceștia se află în prezent pe teritoriul Egiptului și vor ajunge la Cairo.

Cei 86 se adaugă, astfel, altor 134 de cetățeni români și membri de familie evacuați deja și care au ajuns pe teritoriul României. Citește mai mult…

18:54

Miting de solidaritate cu ostaticii luați de Hamas, organizat la București

O manifestație de solidaritate cu cetățenii israelieni luați ostatici de gruparea Hamas și ținuți captivi în Fâșia Gaza a fost organizată duminică în București.

La eveniment a fost prezent și ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, care a condamnat, „actul criminal, atroce și imoral” de răpire a celor 38 de copii de către gruparea teroristă. Citește mai mult…

15:50

Mai mulţi civili, răniţi de rachete trase de Hezbollah către nordul Israelului

Militanţii Hezbollah au tras duminică, din Liban spre nordul Israelului, rachete antitanc care au lovit mai mulţi civili, a anunţat armata israeliană, care a ripostat cu focuri de artilerie, transmite Reuters.

Un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă israelian a declarat că o persoană este în stare critică şi alte 3-5 persoane au fost rănite. Mai multe automobile din zona lovită au luat foc.

Liderul organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a anunţat sâmbătă că frontul deschis contra nordului Israelului va rămâne activ.

Organizaţia Hezbollah, inamică declarată a statului evreu, şi-a intensificat atacurile cu rachete către partea de nord a Israelului mai ales după 7 octombrie, când mişcarea palestiniană Hamas a lansat un atac terorist de amploare asupra sudului Israelului, soldat cu peste 1.200 de morţi, potrivit Agerpres.

Armata israeliană a ripostat aerian, terestru şi naval împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Conform Ministerului Sănătăţii din Gaza, peste 11.000 de oameni şi-au pierdut viaţa ca urmare a acestei riposte.

13:40

Punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis. MAE: 101 cetăţeni români şi membri de familie vor fi evacuaţi

Punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, duminică, iar 101 cetăţeni români şi membri de familie vor fi evacuaţi.

Ministerul Afacerilor Externe anunță că, potrivit informaţiilor din teren, punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, fiind reluat tranzitul pentru persoane. Astfel, duminică, vor continua procedurile de evacuare pentru cetăţenii statelor care primiseră, pentru data de 10 noiembrie, permisiunea autorităţilor israeliene şi egiptene de a tranzita punctul de trecere Rafah către Republica Arabă Egipt, inclusiv pentru 101 de cetăţeni români şi membri de familie.

(Citește continuare aici…)

12:13

SUA cer clarificări după declaraţiile lui Netanyahu potrivit cărora Israelul va deţine controlul de securitate în Gaza după război - presă

Statele Unite au cerut clarificări cu privire la comentariile premierului Benjamin Netanyahu, făcute sâmbătă, potrivit cărora Israelul va deţine responsabilitatea securităţii în Fâşia Gaza, pentru o perioadă nedeterminată, după ce se va încehia războiul împotriva grupării teroriste Hamas, relatează The Times of Israel, citat de News.ro.

Solicitarea de clarificări a fost anunţată pentru prima dată de postul public de televiziune Kan, iar un oficial american a confirmat informaţia pentru The Times of Israel.
09:26

OMS spune că a pierdut comunicarea cu contactele sale de la Spitalul Al-Shifa din Gaza

Dacă nu se oprește imediat vărsarea de sânge în Gaza, spitalele vor deveni o morgă, a declarat duminică Medici fără Frontiere. La rândul ei, Organizația Mondială a Sănătății declară că a pierdut comunicarea cu contactele sale de la spitalul Al-Shifa din nordul Fâșiei Gaza, conform Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza a declarat că operațiile din spitalul Al Shifa, cel mai mare din enclava palestiniană, au fost suspendate sâmbătă după ce a rămas fără combustibil.

OMS a declarat că este „foarte îngrijorată pentru siguranța angajaților din sănătate, a sutelor de pacienți bolnavi și răniți, inclusiv a bebelușilor aflați pe aparate de respirație artificială și a persoanelor strămutate care au rămas în spital” și a reiterat apelul său la o încetare imediată a focului în Gaza.

08:51

Forţele aeriene israeliene susţin că au lovit ţinte militare în Siria

Avioane de război israeliene au lovit, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, infrastructura militare din Siria, anunţă Forţele de Apărare ale Israelului.

Forţele de apărare israeliene spun că aceasta este o reacţie la tirurile de rachete lansate în urmă cu câteva ore dinspre Siria spre Înălţimile Golan.

IDF nu a oferit imediat detalii despre locurile vizate, relatează Times of Israel, conform News.ro.

Netanyahu sugerează că Israelul se va opune revenirii Autorităţii Palestiniene în Gaza după război

Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că doreşte „altceva” decât Autoritatea Palestiniană, prezidată în prezent de Mahmoud Abbas, pentru a conduce Fâşia Gaza după războiul pe care îl duce acolo pentru a „eradica” Hamas, relatează AFP şi The Times of Israel.

„Nu poate exista o autoritate condusă de cineva care, la mai bine de 30 de zile de la masacrul (din 7 octombrie), încă nu l-a condamnat (…) Va fi nevoie de altceva acolo. Dar, în orice caz, securitatea va trebui să fie sub controlul nostru”, a declarat Benyamin Netanyahu într-o conferinţă de presă televizată.

„Avem nevoie de un control total asupra securităţii, cu posibilitatea de a intra ori de câte ori dorim pentru a alunga orice terorist care ar putea să reapară. Nu va exista nicio autoritate civilă care să îşi înveţe copiii să urască Israelul, să urască israelienii”, a continuat el.

„A doua zi ce Gaza va fi demilitarizată, nu va mai exista nicio ameninţare pentru Israel dinspre Gaza. Masacrul din 7 octombrie a dovedit odată pentru totdeauna că orice loc care nu se află sub controlul securităţii israeliene va cunoaşte o revenire a terorii. Acest lucru a fost confirmat în Cisiordania”, unde armata israeliană îşi intensifică incursiunile, a adăugat şeful guvernului.

Ideea că Israelul se va opune revenirii Autorităţii Palestiniene în Gaza după război este o poziţie care contrazice direct politica SUA, secretarul de stat Antony Blinken declarând miercuri, de exemplu, că Gaza trebuie să aibă „o guvernare palestiniană, Gaza unificată cu Cisiordania sub Autoritatea Palestiniană”.

Răspunzând la o întrebare pe această temă, Netanyahu a spus: „Trebuie să fie altceva acolo. Dar, în orice caz, trebuie să avem un control de securitate”, a subliniat el, citat de News.ro.

„Insist asupra acestui lucru. S-ar putea să existe presiuni pe această temă. Nu intenţionez să cedez”, a punctat premierul israelian.

El a anunţat în conferinţa de presă de sâmbătă seara că forţele de apărare israeliene se află în interiorul oraşului Gaza, „la periferia” spitalului Shifa. Printre numeroşii terorişti ucişi, a spus el, se numără mulţi dintre cei care au condus masacrele din 7 octombrie în sudul Israelului. „De la şeful Hamas din Gaza, Yahya Sinwar în jos, toţi aceşti terorişti sunt destinaţi să moară”, a spus el.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”