„Atacuri teroriste, afluxul de imigranți clandestini, datoria Greciei, ascensiunea naționalismului: în Uniunea Europeană, preocupările și disensiunile au luat o amploare fără precedent din anii 1940 până acum”, comentează NYT.
„Confruntată cu aceste probleme, Europa este paralizată. Iar elementul cel mai periculos pentru visul european abia dacă este sesizat: apare un clivaj între Franța și Germania privind perspectivele asupra atingerii prosperității și securității, fiecare urmărind cele mai profunde interese naționale. Dacă Franța și Germania nu pot colabora, visul unei Europe unite se va spulbera. În anii 1950, această premisă a condus la acordul istoric dintre președintele Charles de Gaulle și cancelarul Konrad Adenauer. Cooperarea franco-germană a fost temelia de relansare a Europei Occidentale. Franța a coordonat reconstrucția politică a Europei, în timp ce Republica Federală Germană a fost motorul economic”, subliniază editorialistul The New York Times.
„Dar, în anii 1990, reunificarea Germaniei a afectat echilibrul. Influența Franței s-a diminuat, pe fondul ascensiunii economiei Germaniei. (…) A apărut moneda unică, iar băncile germane au preluat conducerea”, explică Olivier Guez, amintind că alegătorii francezi, urmați de cei olandezi s-au opus în 2015 cedărilor suplimentare de suveranitate, blocând proiectul unei constituții a Uniunii Europene.
„Ceea ce nu au făcut liderii statelor europene – și ar trebui să înceapă să facă – este să își pregătească cetățenii pentru a face progrese spre aprofundarea unității – prin încrederea într-un ideal comun și prin optimism, chiar pe fondul temerilor. Până acum, au trădat cele mai valoroase visuri ale popoarelor europene, certându-se unii cu alții”, subliniază editorialistul NYT Olivier Guez, un eseist francez.