Nicolas Sarkozy, declarații controversate despre Ucraina și alegerile făcute de succesorii săi. Fostul președinte francez, aspru criticat

Publicat: 18 08. 2023, 16:21
Actualizat: 18 08. 2023, 16:34
Nicolas Sarkozy, condamnat la trei ani de închisoare pentru corupție și trafic de influență

Declarații controversate făcute de fostul președinte francez Nicolas Sarkozy. Pledoaria acestuia înverșunată pentru o Ucraină „neutră” şi un referendum pentru „ratificarea” anexării Crimeei a atras critici dure din partea politicienilor şi experţilor, care au calificat comentariile fostului preşedinte al Franţei drept „ruşinoase.”

Nicolas Sarkozy, primul președintre francez care primește o pedeapsă cu executare

În plus, în contextul declarațiilor făcute au existat și voci care l-au acuzat pe Sarkozy că a fost „cumpărat” de Rusia lui Putin, relatează AFP.

Reamintim că fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, într-un proces de corupție. El își va ispăși pedeapsa la domiciliu și va purta o brățară electronică, scrie BBC.

Într-un interviu pentru cotidianul francez Le Figaro, Sarkozy a susținut că Europa trebuie să își „clarifice strategia” și să caute un compromis cu Rusia, în loc să urmărească „ideea ciudată” de a finanța un război fără a-l purta.

„Fără compromis, nimic nu va fi posibil și riscăm ca situația să degenereze în orice moment. Acest butoi cu pulbere ar putea avea consecințe înspăimântătoare”, a spus fostul președinte francez.

„Îl înţelegem mai bine când ştim că a fost cumpărat de ruşi”

Sarkozy a condamnat decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina ca fiind „gravă” și „un eșec”, însă a insistat că Rusia este „vecinul Europei” și că, în ciuda neînțelegerilor din istoria lor comună, „avem nevoie de ei și ei au nevoie de noi.”

„Un fost preşedinte nu ar trebui să spună aşa ceva”, a spus Deputatul Julien Bayou, criticând un interviu „halucinant” şi „şocant”, potrivit news.ro.

Nicolas Sarkozy a făcut „o greşeală teribilă”, dar „îl înţelegem mai bine când ştim că a fost cumpărat de ruşi”, a adăugat el, referindu-se la legăturile dintre Sarkozy şi o companie de asigurări rusească.

„Orice întoarcere în trecut este iluzorie”

În cadrul aceluiași interviu, fostul preşedinte a criticat alegerile făcute de succesorii săi (Francois Hollande şi Emmanuel Macron) în toate direcţiile, de la imigraţie până la războiul din Ucraina. Acesta a mers chiar până la a se pune în dezacord cu diplomaţia franceză, apărând ideea unui „compromis” cu Moscova, chiar şi cu preţul Crimeei, pentru care, a spus el, „orice întoarcere în trecut este iluzorie.”

Sarkozy a respins, de asemenea, oferta de aderare a Ucrainei la UE și a comparat-o cu încercarea eșuată a Turciei de a adera la uniune. „Vindem promisiuni falacioase care nu vor fi ținute”, a spus el.

Urmare declarațiilor fostului președinte, Ministerul Francez de Externe  a venit cu precizări pe acest subiect, susținând că linia oficială nu s-a schimbat.

„Poziţia Franţei faţă de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina este bine cunoscută”, a precizat Quai d’Orsay (Ministerul de Externe).

„Atât timp cât va fi necesar, Franţa şi Uniunea Europeană vor fi alături de ucraineni”, a declarat, la rândul său, Pieyre-Alexandre Anglade, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Adunarea Naţională franceză.

În ceea ce le priveşte, autorităţile ucrainene au respins orice aluzie la un referendum şi au acuzat „logica criminală” a lui Nicolas Sarkozy, care „justifică războiul de agresiune al Kremlinului”, ceea ce echivalează cu o „complicitate directă”, după cum a declarat Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.

Tonul a fost, în schimb, foarte diferit la Moscova, unde fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, un prieten apropiat al lui Nicolas Sarkozy, a lăudat „declaraţiile îndrăzneţe şi corecte” ale acestuia.

Sarkozy, condamnat în 2021

În 2021, fostul președinte francez a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru o infracțiune de corupție comisă în 2014.

O  instanță inferioară l-a găsit vinovat pe Sarkozy, pentru că a încercat să mituiască un judecător, după ce a părăsit funcția și că a făcut trafic de influență în schimbul unor informații confidențiale despre o anchetă privind finanțele campaniei sale din 2007.

Cazul,  cunoscut în Franța sub numele de „afacerea interceptărilor telefonice”, este indirect legat de suspiciunea de finanțare ilegală a campaniei electorale.

În 2013, anchetatorii care cercetau o conexiune libiană au pus sub ascultare două dintre liniile telefonice ale lui Sarkozy și au descoperit o linie telefonică secretă folosită de fostul președinte și de avocatul său, ceea ce a dus în cele din urmă la ancheta de corupție.

Singurul alt președinte din timpul celei de-a cincea Republici franceze, veche de 64 de ani, care a mai fost condamnat de un tribunal a fost predecesorul conservator al lui Sarkozy, Jacques Chirac, care a fost găsit vinovat de corupție în 2011.

Sarkozy, în vârstă de 68 de ani, care a fost președintele Franței între 2007 și 2012, a negat în mod constant acuzațiile.

 

Sursa foto: Shutterstock