Nicolas Sarkozy, trimis în judecată în dosarul finanțării ilegale a campaniei di 2012

Publicat: 07 02. 2017, 13:55

Sarkozy este acuzat că a depășit suma de 22,5 milioane de euro cheltuiți în campania electorală, prin proceduri de facturare ilegale intermediate de agenția de relații publice Bygmalion. 

Sursa citată susține că unul dintre judecători, Serge Tournaire, a decis în data de 3 februarie că acest caz trebuie să fie finalizat printr-un proces, după ce încercările legale ale lui Sarkozy de a evita acest deznodământ au dat greș. 

Reprezentanții agenției Bygmalion au recunoscut că știau despre existența facturilor false și fraudei, iar procesul în care va fi citat și Nicolas Sarkozy ar urma să stabilească dacă și fostul președinte cunoștea aceste aspecte. 

Un singur președinte francez a mai fost implicat într-un proces și condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în 2011. Este vorba despre Jacques Chirac, în dosarul privind locurile de muncă fictive de la Primăria Parisului, din anii ’90, când acesta era primarul capitalei franceze.

Chestionat de poliție în septembrie 2015, Sarkozy a susținut că nu știa despre neregulile fiscale și a catalogat toată situația drept o farsă, atuncând responsabilitatea asupra celor de la Bygmalion și asupra formațiunii politice Uniunea pentru Mișcarea Populară. 

Nicolas Sarkozy s-a retras din viața politică după înfrângerea suferită în 2012, dar a revenit în rândul republicanilor, urmărind chiar o nominalizare drept candidat la alegerile prezidențiale din Franța din acest an.