Nigel Farage, liderul UKIP, este omul care vrea să-i scoată pe britanici din UE

Publicat: 26 05. 2014, 07:33
Actualizat: 26 05. 2014, 07:42

Fostul comerciant, în vârstă de 50 de ani, care a înfrânt cele trei partide ale „establishmentului” și care se vede la conducerea unei „armate populare” afișează o obsesie „de bun simț”. Pretinde că vrea să dea de pământ cu dragonul de la Bruxelles.

Intervievat de AFP în cursul campaniei, a oferit o diatribă „rodată” în puburi, un mediu care contribuie la imaginea sa de antielitist.

„Îmi place Europa. Este un spațiu superb. Sunt căsătorit cu o germană. Am muncit pentru societăți europene. Îmi place cultura europeană. Dar urăsc steagul. Urăsc imnul. Urăsc instituțiile”, a spus el.

Are vocea răgușită și râde un pic ostentativ.

În opinia sa, Uniunea Europeană politică „este poarta larg deschisă pentru aproape o jumătate de miliard de indivizi” pregătiți să dea năvală – cu bulgarii și românii în frunte – pe piața britanică a muncii.

Peste 30% dintre britanici și majoritatea presei consideră acest mesaj rasist.

Iar premierul conservator David Cameron a catalogat la un moment dat UK Independence Party (Partidul pentru independența Regatului unit) drept „o adunătură de lunatici”.

Nigel Farage îi replică astăzi: „suntem de luat în serios”.

Dovada? „NF” exclude sistematic din formațiunea sa autorii unor mesaje rasiste, islamofobe sau inepte postate pe Twitter. A fost cazul unui consilier, în opinia căruia inundațiile erau o „pedeapsă divină” după legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex.

În plus, i-a obligat pe candidații la deputăția europeană să certifice faptul că „nu au scheleți în dulap”.

Prezentându-se drept campionul „dreptei liberale”, el respinge eticheta de extremă dreapta și avansurile Frontului Național (FN) al lui Marine le Pen.

– Vulpoiul în coteț

Cei mai mulți dintre analiști se îndoiesc de faptul că „bula de protest” a explodat atât de curând. Creditat cu 16,5% în europenele din 2009, UKIP a obținut un modest 3% în legislativele din 2010. Odată cu apropierea alegerilor parlamentare din 2015, atrage atât electorat conservator, cât și laburist.

„Vulpoiul UKIP este în cotețul de la Westminster” (sediul Parlamentului britanic), se laudă Farage, care speră ca formațiunea sa să trimită, în sfârșit, deputați în Camera Comunelor.

În plus, rl vrea să contribuie la victoria taberei „nu” în referendumul asupra menținerii Marii Britanii în UE, promis în 2017 de către Cameron, sub presiunea euroscepticilor.

Dar pentru a pătrunde în peisajul dominat de un secol de conservatori, laburiști, iar mai recent de liberal-democrați, UKIP este necesar să se doteze cu un program.

Farage a rupt manifestul din 2010, ca pe o „antologie de prostii”, care conținea, de exemplu, proiectul de a obliga șoferii de taxi să poarte uniformă.

Iar până atunci își va intensifica eforturile în Parlamentul „aseptic” de la Strasbourg, unde i-a spus odinioară președintelui UE Herman Van Rompuy „fără să vreau să fiu nepoliticos, cine sunteți? Aveți charisma unei cârpe umede”.

– A patra viață

Lui Farage, născut pe 3 aprilie 1964, în Kent (sud), îi place să se prezinte drept „un om de lume”.

Pe când era mic, nu a fost interesat niciodată de jucării, afirmă mama sa.

Iar după ce părăsește domiciliul lui Guy Oscar Justus, tatăl său alcoolic, frecventează o școală privată selectă în Greater London, la Dulwich.

La vârsta de 18 ani preferă City universității. După o scurtă incursiune la conservatori, va contribui la fondarea UKIP în 1993.

La vârsta de 35 de ani devine membru al Parlamentului European (PE).

Bărbatul care poartă costum dungat de bancher sau redignotă cu guler de catifea și care este tatăl a patru copii este orice, dar nu adeptul corectitudinii politice

Îi place mâncarea bună, fumează ca un turc, își afișează pasiunea pentru crichet, rugby, pescuitul pe mare și vinul bun.

Are cincizeci de ani și își savurează a patra viață.

Nigel Farage a supraviețuit unui teribil accident de mașină, unui cancer la testicule și prăbușirii avionului său cu două locuri, care s-a încurcat în bannerul electoral pe care-l tracta, în 2010.

Valentin Vidu, valentin.vidu@mediafax.ro