Nigel Farage, liderul UKIP: Numărul mare al imigranților creează o „criză de securitate” în Marea Britanie
El s-a declarat „cu adevărat îngrijorat” de faptul că nu există un sistem de verificare a trecutului persoanelor care caută, prin mijloace ilegale, o viață mai bună în Europa.
„Nu avem mijloacele să evaluăm, să verificăm sau să testăm cine sunt aceste persoane”, a declarat el.
„Atunci când (presupuși militanți din cadrul grupării Statul Islamic) amenință că se vor folosi de ceea ce se întâmplă la Mediterana pentru a inunda Europa cu luptătorii lor jihadiști – aceasta este o amenințare pe care este necesar să o luăm foarte în serios”, a subliniat el.