Noi detalii despre presupusul terorist din Stockholm. Rakhmat Akilov susține că a urmat „ordinele ISIS”
De altfel, Rakhmat Akilov a pledat vinovat, adăugând că a urmat ordinele rețelei teroriste Stat Islamic, informează Tass, citând presa locală.
În urma interogatoriului s-a dovedit că individul era un susținător al grupării Stat Islamic.
„Bombardamentele din Siria trebuie să se oprească”, a declarat Akilov.
El a afirmat de asemenea că „a lovit cu camionul necredincioșii” din Stockholm.
„Suspectul și-a manifestat simpatia pentru organizații extremiste, printre care și Stat Islamic”, a declarat Jonas Hysing, care a precizat că în urma atacului au decedat doi suedezi, un cetățean britanic și un altul din Belgia.
Atacul cu camionul a fost întreprins într-un mod asemănător altor acțiuni revendicate de Stat Islamic, comise la Nisa, Berlin sau Londra, însă până acum rețeaua teroristă nu a revendicat și atentatul de la Stockholm.
Presa locală l-a identificat pe suspect drept Rakhmat Akilov, însă poliția a refuzat să confirme identitatea presupusului autor.
Presupusul atacator este un cetățean din uzbekistan în vârstă de 39 de ani, ce a fost arestat la câteva ore după atentat. El era căutat de autorități pentru a fi deportat după ce solicitarea sa de azil fusese respinsă în vara lui 2016.
Un total de șapte persoane au fost reținute de autorități în urma atacului terorist, poliția indicând că au fost efectuate aproximativ 500 de audieri.