Prima pagină » Știri externe » Noi dezvăluiri despre Andreas Lubitz: Copilotul avea dezlipire de retină

Noi dezvăluiri despre Andreas Lubitz: Copilotul avea dezlipire de retină

Noi dezvăluiri despre Andreas Lubitz: Copilotul avea dezlipire de retină
Copilotul suspectat că a prăbușit avionul Germanwings în Alpii francezi ar fi avut dezlipire de retină, dar anchetatorii nu sunt siguri dacă problemele lui oftalmologice au cauze fizice sau psihologice, a anunțat un cotidian german duminică, relatează Reuters, în pagina electronică.

Publicația germană Bild am Sonntag a relatată că anchetatorii au găsit dovezi că Andreas Lubitz se temea că își va pierde vederea din cauza unei aparente dezlipiri de retină. Totuși, nu este clar dacă această problemă avea o cauză organică sau psihosomatică, de vreme ce există probleme fizice provocate sau agravate de factorii posihologici precum stresul.

Anterior, cotidianul New York Times anunțase că Lubitz avea probleme de vedere și se adresase unui medic, fără alte detalii.

Publicația germană susține, de asemenea, că prietena lui Lubitz, profesoară de gimnaziu într-un orășel de lângă Dussseldorf, le-a spus recent elevilor că așteaptă un copil.

Un alt cotidian german, Welt am Sonntag, a afirmat că anchetatorii au descoperit la domiciliul lui Lubitz „numeroase medicamente” pentru tratarea „bolilor psihice”. Tânărul, care suferea de o „depresie gravă”, era urmărit de „mai mulți neurologi și psihiatri”. Vineri, Parchetul din Düsseldorf a declarat că au fost găsite concedii medicale rupte de Andreas Lubitz. Nicio scrisoare de adio care să dezvăluie un act premeditat nu a fost însă găsită. Potrivit Bild și New York Times, tânărul suferea în plus de probleme de vedere, care ar fi pus sub semnul întrebării capacitatea sa de a pilota avioane.

Citește și