Noi EXPLOZII ale dispozitivelor de comunicații în Liban /Cel puțin 20 de persoane au fost ucise, iar sute au fost rănite

Publicat: 18 09. 2024, 18:06
Actualizat: 19 09. 2024, 02:37

This browser does not support the video element.

Noi explozii ale dispozitivelor de comunicații au avut loc în Liban, fiind raportate numeroase persoane ucise și rănite, în ceea ce pare a fi un nou atac al serviciilor secrete israeliene.

Potrivit presei de stat de la Beirut, cel puțin 20 persoane au fost ucise, iar aproximativ 450 au fost rănite, miercuri, după ce au explodat din nou pagere, stații de emisie-recepție și cabluri de înaltă tensiune.

Exploziile au avut loc la periferia orașului Beirut și în zona Văii Bekaa, în nord-estul Libanului.

”Au explodat numeroase dispozitive de comunicații în suburbiile sudice ale Beirutului”, a declarat o sursă din cadrul mișcării islamiste Hezbollah.

Cel puțin o explozie a avut loc la o înmormântare organizată de Hezbollah pentru persoanele ucise marți.

În replică, aproximativ 20 de rachete au fost lansate din Liban spre zona Kiryat Shmona, în nordul Israelului. Autoritățile israeliene nu au raportat victime.

Rusia și Iranul au condamnat ferm atacul masiv care a vizat marți dispozitive de comunicații ale membrilor Hezbollah, în Liban și Siria, un incident soldat cu zeci de morți și mii de răniți. Mii de dispozitive de comunicații de tip ”pager” au explodat simultan, printr-un atac tehnologic atribuit Israelului. Cel puțin 12 membri ai mișcării Hezbollah au fost uciși marți în urma atacurilor produse în zona Dahiyeh din Beirut. Alte 2.800 de persoane au fost rănite, cele mai multe în Liban, aproximativ 200 fiind în stare critică.

Cel puțin 19 membri ai Corpului Gardienilor Revoluției din Iran au fost uciși după exploziile dispozitivelor de tip ”pager”, în zona Deir ez-Zur, în estul Siriei, au declarat surse citate de publicația saudită Al-Hadath și de cotidianul The Jerusalem Post. Alți aproximativ 150 de membri ai Gardienilor Revoluției au fost răniți în Siria.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Scandalurile se țin lanț de PSG: după neplata remunerației lui Mbappe, acum un profesor de la centrul de juniori este acuzat de AGRESIUNE sexuală

Washingtonul reiterează că NU a știut în avans de atacul asupra Hezbollah /„Toate părțile să evite escaladarea conflictului”