Noi invazii imaginare. Jurnaliștii englezi „reîncălzesc” subiectul imigranților români cu poze din Franța, vechi de trei luni

Publicat: 18 07. 2013, 15:19
Actualizat: 29 07. 2014, 19:06

Problema imigranților de proveniență română din Marea Britanie și alte țări din Europa occidentală revine în tabloidele engleze, însă fără nimic la zi. Daily Mail, unul dintre mai vândute ziare din Europa, a publicat miercuri seară un fotoreportaj cu romii hoți de buzunare din Paris, care ar fi originari din România și Bulgaria. Imaginile datează din luna aprilie, însă, aspect pe care jurnaliștii englezi nu îl menționează, construindu-și articolul cu atenție la gramatică și evitând timpul trecut, pentru a nu dezvălui „reîncălzirea” unei știri.

„Își urmăresc prada în preajma unora dintre cele mai cunoscute atracții turistice din lume și nu au limită când vine vorba de intimidat și furat”, își încep englezii articolul. „Aceste imagini tulburătoare, care arată cum operează bandele din România și Bulgaria în Paris, au fost publicate în prestigioasa revistă Paris Match, care a acordat subiectului opt pagini, sub titlul „The Flagrant Crimes of Pickpockets” (original – „Pickpockets. Flagrant délit”, în traducere: „Hoții de buzunare. Flagrant delict”, n.red.)”, continuă Daily Mail, după care prezintă informațiile din revista franceză, așa cum au fost publicate ele acum trei luni.

Daily Mail, 17 iulie 2013, ora publicării: 22.50

Paris Match n°3336, imagine din fotoreportajul apărut în ediția 25 aprilie-1 mai

Hoții de buzunare și legislația muncii, în logica tabloidului englez

Scopul articolului apare câteva paragrafe mai târziu, respectiv îngrijorarea tabloidului că imaginile din Paris vor putea deveni imagini din Londra odată cu 1 ianuarie 2014, când vor fi ridicate restricțiile de pe piața britanică a muncii (și în celelalte țări ale Uniunii) pentru români și bulgari. „Cum Marea Britanie se pregătește să permită ca mii de imigranți din România și Bulgaria să își caute un loc de muncă în Regatul Unit, în urma schimbărilor prevăzute de legislația imigrației pentru 1 ianuarie anul viitor, există toate șansele ca bandele de romi să vină în Regatul Unit”, scriu jurnaliștii englezi.

Există, însă, o problemă de logică, deoarece hoții de buzunare fotografiați în acțiune în Paris nu sunt același segement de populație precum cel care așteaptă deschiderea pieței muncii pentru români și bulgari. Cei care au vrut să meargă să comită infracțiuni în Marea Britanie sau în orice alt stat european au făcut-o până acum, deoarece nu sunt deloc condiționați de legislația muncii.

„Anul trecut, aproape 13.000 de români și bulgari au fost deportați din Franța, o creștere cu 18,4% față de anul precedent. Și mulți dintre ei au de gând să profite de pe urma relaxării reglementărilor europene și se vor muta în Marea Britanie”, mai scriu englezii, fără a-și susține pronosticurile cu date și folosind aceleași argumente referitoare la posibilele intenții ale românilor și bulgarilor pe care le-au utilizat și în ultimele luni.

Singura trimitere la un subiect de actualitate este raportul Ministerului german de Interne, ajuns în posesia ziarului Bild, potrivit căruia, în ultimii trei ani, aproximativ 437.000 de imigranți români și bulgari au ajuns în Germania. Conform aceluiași document, despre care jurnaliștii germani spun că este oficial, doar în 2012, 176.000 de cetățeni din cele două țări s-au stabilit în Germania, o creștere cu 30.000 față de anul precedent.

Același raport mai arată că, din cauza imigranților români și bulgari, ar putea fi afectată „pacea socială” sau s-ar intensifica fenomenul prostituței. CITIȚI MAI MULTE AICI

Reluarea dezbaterii discriminatorii

Articolul publicat miercuri seară de Daily Mail vine după mai multe astfel de materiale despre problema romilor și a imigranților români și bulgari per ansamblu. Zilele trecute, spre exemplu, aceeași publicație scria despre un grup de imigranți români care „campează” de mai mult timp în Hyde Park și Park Lane, din Londra. Grupul este acuzat că a produs deja numeroase infracțiuni, precum furtul din buzunare, și că are un comportament anti-social. În cadrul aceluiași articol, consilierul britanic Nickie Allen era citat asemănându-i pe presupușii români din parcuri cu  „gropile făcute de cârtițe”: „nici nu astupi bine una, că deja apare alta în alt loc”, a declarat Allen.

Tabloidul încearcă o reluare a dezbaterii începute în ianuarie 2013, odată cu un studiu condamnat intens de atunci, care prognoza „hoarde de români și bulgari” în Marea Britanie, în urma deschiderii pieței muncii în 2014. O altă abordare mediatică a subiectului imigranților am regăsit miercuri în ziarul The Telegraph, într-un articol intitulat „Marea Britanie are nevoie de milioane de noi imigranți pentru a reduce povara unei populații îmbătrânite”.

Aflat săptămâna trecută în vizită oficială la București, premierul Franței, Jean-Marc Ayrault a vorbit din nou cu Victor Ponta despre problema romilor din Franța, ambii șefi de Executiv subliniind că soluția nu poate fi decât reintegrarea socială a romilor aici, în România.

Why don’t you come over?

Foto: Gândul

În urma unei avalanșe de mesaje discriminatorii și fără niciun temei factual venite dinspre Anglia, gândul a lansat la începutul anului, în colaborare cu GMP Advertising și Webstyler, campania Why don’t you come over?, prin care am încercat să atacăm cu umor toate aceste stereotipuri. Ca urmare a acestei campanii, care a ajuns să fie preluată în peste 100 de materiale din presa internațională, o delegație parlamentară britanică a răspuns, la sfârșitul lunii mai, invitației noastre și a vizitat redacția gândul, pentru a discuta despre problema imigranților din Marea Britanie și despre circulația în spațiul comunitar per ansamblu.