Prima pagină » Știri externe » Noi măsuri de acces în Portugalia și Cehia, în contextul pandemiei de Covid-19. Ce trebuie să știe românii

Noi măsuri de acces în Portugalia și Cehia, în contextul pandemiei de Covid-19. Ce trebuie să știe românii

Noi măsuri de acces în Portugalia și Cehia, în contextul pandemiei de Covid-19. Ce trebuie să știe românii

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, prin intermediul unor comunicate, că Portugalia și Cehia au impus noi măsuri, în contextul pandemiei de Covid-19 și a răspândirii noii tulpini, pentru persoanele care călătoresc în cele două țări.

Autoritățile portugheze au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul său, în contextul pandemiei de COVID-19, care se aplică începând cu data de 31 ianuarie 2021, ora 00:00.

Astfel, toate persoanele care călătoresc în Republica Portugheză, pe cale aeriană, din state membre UE sau asociate Spațiului Schengen care înregistrează o incidență a cazurilor între 150 și 500 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile (inclusiv România), trebuie să prezinte un test molecular (tip RT-PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării.

De asemenea, în cazul acestor categorii de persoane, autoritățile portugheze recomandă efectuarea doar a călătoriilor care sunt esențiale.

Totodată, începând cu aceeași dată, este interzisă circulația rutieră la frontiera terestră, indiferent de tipul vehiculului, cu excepția transportului internațional de marfă, transportului de lucrători transfrontalieri și a circulației vehiculelor de ambulanță, descarcerare și a serviciului de urgență; sunt suspendate circulația feroviară (cu excepția transportului de marfă) și transportul fluvial între Republica Portugheză și Regatul Spaniei; a fost reintrodus controlul la frontierele terestre și fluviale.

Măsurile privind limitarea circulației la frontierele terestre și fluviale cu Spania nu se aplică în următoarele cazuri:

  • intrarea cetățenilor portughezi și a deținătorilor de autorizații de rezidență în Portugalia;
  • deplasarea persoanelor nerezidente în Portugalia pentru scopuri strict esențiale (de exemplu: activități profesionale realizate în cadrul unor activități cu caracter internațional, transporturi de marfă, deplasări în scopuri umanitare, deplasări în scopul transportului de lucrători transfrontalieri și a lucrătorilor sezonieri, cu contract de muncă dovedit corespunzător);
  • ieșirea persoanelor rezidente în alte state.

Noua tulpină SARS-CoV-2 face ravagii în Portugalia, unde s-au înregistrat noi recorduri de infectări şi decese

Portugalia a înregistrat miercuri, 20 ianuarie, un nou record zilnic de infectări cu Covid-19, contaminările crescând cu aproape 50%, în timp ce tulpina britanică a noului coronavirus continuă să se răspândească, informează Agerpres, care citează AFP.

Astfel, numărul de cazuri noi a crescut la 14,647 faţă de 10,455, cu o zi înainte, conform informaţiilor furnizate de autorităţile sanitare portugheze.

După ce a relaxat restricţiile cu prilejul sărbătorilor, guvernul a revenit și a impus măsuri de izolare generalizate

După ce a relaxat restricţiile impuse cu prilejul sărbătorilor de sfârşit de an, guvernul socialist a trebuit să impună vinerea trecută măsuri de izolare generalizate, fără să ajungă totuşi să închidă şcolile, ca în primăvara anului trecut.

Dar, având în vedere rata de răspândire a virusului, tot mai mulţi epidemiologi solicită o înăsprire urgentă a măsurilor, începând chiar cu închiderea şcolilor.

Trebuie să ascultăm oamenii de ştiinţă. În şcoli se instalează un climat de frică”, a afirmat preşedintele Asociaţiei naţionale a directorilor de şcoli, Filinto Lima.

Modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Cehiei, în contextul pandemiei de COVID-19

MAE precizează că autoritățile cehe au revizuit condițiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Cehe, noile condiții intrând în vigoare începând cu data de 30 ianuarie 2021 și aplicându-se până la 14 februarie 2021, ora 23:59.

Astfel, sunt interzise toate călătoriile neesențiale în Cehia pentru cetățenii străini, independent de clasificarea statelor de proveniență în funcție de nivelul de risc de infecție (roșu, portocaliu, verde).

Excepție fac cetățenii străini (inclusiv cetățenii români) care pot intra în continuare pe teritoriul acestei țări pentru motive întemeiate, cum ar fi:

  • întoarcerea la reședință;
  • relații de muncă;
  • studii;
  • rațiuni familiale.

Așadar, sunt excluse călătoriile în scop turistic, iar pentru aplicarea măsurilor s-au instituit controale ale Poliției, prin sondaj, la punctele de frontieră, inclusiv cu Slovacia.

Cetățenii români trebuie să știe că, în următoarea perioadă, mai călători în Cehia doar în condițiile prezentate mai sus.

De asemenea, MAE reamintește că persoanele care sosesc în Cehia, inclusiv din România, trebuie să completeze în prealabil Formularul de Localizare (Public Health Passenger Locator Form), disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz, și să prezinte la intrarea în această țară rezultatul negativ al testului molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 ore.

Testul poate fi realizat și în Cehia, în termen de maximum 5 zile de la sosire, dar, până la anunțarea rezultatului testării, persoana în cauză nu se poate deplasa pe teritoriul ceh.

Sunt exceptate de la obligația de a completa Formularul de Localizare și de a prezenta testul molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 persoanele care călătoresc în Cehia, inclusiv din România, pentru cel mult 24 ore, inclusiv în scop de tranzit.

Totodată, MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965 și 00420 257 530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: 00420 607 078501.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51905 și praga.mae.ro.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și