Nota 10 pentru imaginație. Solicitarea unui elev înainte de examenul de bacalaureat
În baza legii privind liberul acces la informații, un elev german a cerut reprezentanților Ministerului Educației să îi trimită întrebările de la examenul Abitur (echivalentul Bacalaureatului) înaintea testului propriu-zis, relatează The Guardian.
În vârstă de 17 ani, Simon Schrader, a precizat, în solicitarea făcută, că așteaptă răspunsul oficialilor până pe 21 aprilie, când se împlinește luna în care ar trebui să îl primească – deși examenul este programat pentru data de 16 aprilie.
„Dacă îmi răspund la timp, s-ar putea să fie înainte de teste. M-am gândit înainte că, cel mai probabil, nu mi le vor trimite înainte de teste. Mi-am zis că merită încercarea, vreau doar să văd ce îmi vor răspunde”, a spus elevul.
Potrivit sursei citate, până acum, reprezentanții Ministerului au spus doar că solicitarea a fost înregistrată și că este în curs de procesare.