Prima pagină » Știri externe » NOU INCIDENT AERIAN între Siria și Turcia. Un avion care participa la căutarea piloților doborâți vineri a fost vizat de către un sistem de apărare sirian înarmat cu RACHETE

NOU INCIDENT AERIAN între Siria și Turcia. Un avion care participa la căutarea piloților doborâți vineri a fost vizat de către un sistem de apărare sirian înarmat cu RACHETE

NOU INCIDENT AERIAN între Siria și Turcia. Un avion care participa la căutarea piloților doborâți vineri a fost vizat de către un sistem de apărare sirian înarmat cu RACHETE
Un nou incident aerian între Siria și Turcia, dar care nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale, s-a produs în spațiul aerian de deasupra Mediteranei, după ce un avion de luptă de tip F-4 a fost doborât vineri de Siria, a anunțat luni o sursă diplomatică europeană, relatează AFP.

Un nou incident aerian între Siria și Turcia, dar care nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale, s-a produs în spațiul aerian de deasupra Mediteranei, după ce un avion de luptă de tip F-4 a fost doborât vineri de Siria, a anunțat luni o sursă diplomatică europeană, relatează AFP.

Un avion de tip Casa CN-235 de cercetare și salvare aparținând armatei turce, care participa la căutarea celor doi piloți ai avionului F-4, a fost vizat de către un sistem de apărare sol-aer sirian, aceasta reprezentând ultima etapă înainte de deschiderea focului, a explicat această sursă.

Acest sistem de apărare cuprinde un radar și rachete.

„Atunci când un avion este vizat de un sistem de apărare, el este avertizat de către instrumentele sale, iar aceasta este ceea ce s-a întâmplat”, a precizat sursa citată.

Nu se știe dacă avionul se afla, la momentul incidentului, în spațiul aerian sirian, adică la mai puțin 12 mile nautice (aproximativ 22 de kilometri) de coasta siriană, sau în spațiul internațional.

Incidentul, care a avut loc vineri sau sâmbătă, a fost raportat de către ministrul turc de Externe Ahmet Davutoglu diplomaților statelor Uniunii Europene (UE) și NATO, în cursul unei reuniuni, duminică, la Ankara, a precizat această sursă.

O altă reuniune de informare cu privire la aceste incidente a avut loc la sediul Ministerului de Externe cu reprezentanții mai multor altor țări.

Un avion de luptă de tip F-4 turc a fost doborât vineri de apărarea antiaeriană siriană în timp ce, potrivit Ankarei, efectua o misiune de antrenament, fără să fie înarmat, și aflându-se în spațiul aerian internațional, în urma unei scurte incursiuni în spațiul aerian sirian.

Incursiunea în spațiul aerian sirian ar fi durat între trei minute, potrivit Turciei, și cinci minute, potrivit Siriei. Arbitrajul este complicat de faptul că Turcia nu a semnat Convenția de la Montego Bay (1982) privind dreptul mării, din cauza unor diferende teritoriale cu Grecia.

Cei doi piloți sunt dați dispăruți.

O navă a Pazei de Coastă, două fregate, patru vedete ale pazei de Coastă, cinci elicoptere și avioane cu baza la Ankara, inclusiv avioane de tip Casa, participau la căutări, efectuate în coordonare cu forțele siriene, potrivit aceleiași surse diplomatice.

În urma gravului incident în care a fost implicat avionul de tip F-4, Turcia a solicitat organizarea unei reuniuni de urgență a aliaților săi din cadrul NATO, care va avea loc marți la Bruxelles.

 

Citește și