Noua strategie a lui Merkel în relația cu Grecia: AȘTEPTĂM

Publicat: 03 02. 2015, 17:28

Grecia nu va intra în faliment la sfârșitul lunii februarie, pentru că are resurse să reziste dincolo de această dată, iar Germania este dispusă să aștepte până când necesarul de finanțare va deveni stringent, pentru a-și întări poziția în negocieri, a spus sursa, citată de Bloomberg.

Cancelarul german Angela Merkel analizează încă intențiile premierului elene Alexis Tsipras, a adoptat o poziție fermă și vrea să evite să intre într-un duel cu acesta, a spus o altă sursă.

Niciun membru al guvernului german nu s-a întâlnit încă cu Tsipras.

Grecia pare să dea deja înapoi în privința cererii de restructurare a datoriilor.

Guvernul grec nu va mai continua să ceară ștergerea datoriei publice a țării, care se ridică în prezent la 315 miliarde euro, și propune înlocuirea actualelor obligațiuni cu unele corelate cu evoluția economiei elene, a declarat Yanis Varoufakis, ministrul grec de finanțe.

Varoufakis a propus introducerea a două noi tipuri de obligațiuni, și anume cele al căror randament variază în funcție de evoluția economică și cele numite „perpetue”, care nu au o dată de maturitate și al căror preț fluctuează odată cu modificarea dobânzilor pe termen lung.

„Guvernul elen încă lucrează la poziția sa. Este de înțeles, având în vedere că guvernul este în funcție de doar câteva zile. Așteptăm informații și abia apoi vom intra în discuții”, a afirmat Merkel marți, la Berlin.

Ministrul grec de Finanțe vrea ca Grecia să încheie confruntarea cu creditorii săi, Uniunea Europeană, Banaca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional.

„Ce le voi spune partenerilor noștri este că vom combina excedentul bugetar primar cu reformele. Voi spune «Ajutați-ne să ne reformăm țara și lăsați-ne spațiul fiscal pentru a face asta, altfel vom continua să ne sufocăm și vom deveni o Grecie deformată, nu reformată»”, a afirmat Varoufakis.

Ministrul de finanțe a declarat că guvernul va menține un excedent bugetar primar cuprins între 1 și 1,5% din Produsul Intern Brut, chiar dacă Syriza, partidul care conduce coaliția de guvernare, nu-și va respecta angajamentele luate în campania electorală privind dimensiunea cheltuielilor bugetare.

Pe de altă parte, spațiul de manevră al lui Merkel este limitat, în condițiile în care se pregătește pentru alegeri în landuri, în Hamburg în luna februarie și în Bremen în mai, pe fondul concurenței partidului anti-european Alternativa pentru Germania.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de institutul de cercetări Emnid, 68% dintre germani sunt împotriva restructurării datoriilor Greciei și doar 28% sunt pentru o astfel de soluție.

Una din surse a spus că Germania vrea să colaboreze cu Grecia, dar cancelarul nu va oferi statului elen un tratament special, de care alte țări care au primit asistență financiară nu au beneficiat.