Nouă țări din UE, inclusiv România, convocate la Comisia Europeană din cauza poluării. Ce sancțiuni riscă Bucureștiul
O reuniune la nivel ministerial a fost convocată la Bruxelles pe 30 ianuarie cu reprezentanții a nouă țări care nu respectă normele privind calitatea aerului.
„Într-un ultim efort pentru găsirea soluțiilor la problema gravă a poluării aerului în Uniunea Europeană, comisarul UE pentru Mediu, Karmenu Vella, a invitat miniștrii din nouă țări europene la Bruxelles pe 30 ianuarie. Cele nouă state membre – Cehia, Germania, Spania, Franța, Italia, Ungaria, România, Slovacia și Marea Britanie – riscă să fie vizate de proceduri de sancționare pentru depășirea limitelor stabilite în cazul poluării aerului. Reuniunea oferă statelor membre oportunitatea de a demonstra că vor fi luate măsuri suplimentare adecvate pentru redresarea fără întârziere a actualei situații și pentru conformarea cu reglementările europene”, anunță Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul instituției.
„Această reuniune pe tema calității aerului a fost convocată din trei motive. Pentru protejarea cetățenilor. Pentru a clarifica faptul că dacă nu vor fi îmbunătățiri ale calității aerului vor apărea consecințe juridice. Pentru a le reaminti statelor membre că acest pas este sfârșitul unei perioade lungi, unii ar spune prea lungi, de oferte pentru asistență, consultanță și avertizări”, afirmă Karmenu Vella, comisarul UE pentru Mediu, Afaceri maritime și Pescuit.
„Principala noastră responsabilitate la Comisia Europeană este pentru milioanele de europeni – tineri și bătrâni, bolnavi și sănătoși – care au de suferit din cauza calității proaste a aerului. Părinții unui copil care suferă de bronșită ori fiica unei persoane care are afecțiuni pulmonare vor să observe îmbunătățirea calității aerului cât mai curând. Pentru ei, planurile de acțiune pe 10-12 ani ori ineficiente nu au nicio utilitate”, subliniază comisarul UE.