Noul președinte al Bulgariei se impotrivește acordului UE – Canada. Ridicarea vizelor pentru români, în pericol
Dacă acest lucri se va întâmpla, acordul va fi blocat, ceea ce înseamnă că românii nu vor mai merge fără vize în Canada.
„În calitatea de președinte al Bulgariei și de garant al Constituției, voi înainta această chestiune Curții Constituționale, întrucât CETA necesită amendamente la legea fundamentală și Curtea Constituțională va trebui să se pronunțe asupra conformității legale. Deocamdată, CETA se află în mâinile parlamentului bulgar, pentru votul de ratificare”, a spus Rumen Radev potrivit celor de la Novinite.
Parlamentul European a aprobat Acordul Economic și Comercial Complet (CETA) între Uniunea Europeană și Canada dar, pentru a intra în vigoare, Acordul de parteneriat UE-Canada va trebui aprobat de zeci de camere parlamentare regionale, naționale și federale.
În contextul semnării Tratatului CETA, România a negociat un acord bilateral cu Canada care va permite eliminarea vizelor de călătorie pentru cetățenii români.
Canada intenționează să elimine regimul de vize pentru cetățenii români și bulgari începând cu 1 decembrie 2017, declara în noiembrie 2016 ministrul canadian al Imigrației, John McCallum.