NOUL RĂZBOI AL RUSIEI
Reînarmarea Rusiei, așa cum au numit-o analiștii, face parte din pregătirea pe care această țară a inițiat-o pentru intrarea într-o „nouă eră”. Rusia pare să se afirme pe scena mondială ca o forță cum nu s-a mai văzut de la Războiul Rece până în prezent, care naște tensiuni și mai mari între aceasta și statele din Occident. The New York Times face o trecere în revistă a măsurilor luate de Rusia în ceea ce privește recăpătarea influenței pe plan mondial, de la construcția unor noi baze militare, suplimentarea bugetului pentru armată, organizarea exercițiilor militare, până la modernizarea echipamentului militar și implicarea acestui stat în conflictele externe.
Măsurile pe care Rusia le-a luat sau care se află în plină desfășurare sunt enumerate și explicate mai jos. Reînarmarea Rusiei, așa cum au numit-o analiștii, cuprinde etape bine stabilite.
Rusia construiește noi baze militare și le extinde pe cele existente în regiunea arctică
Rusia a reluat investițiile în bazele sale din regiunea arctică, începând construcția unora noi și extinderea celor deja existente, dar și suplimentarea și alocarea personalului necesar pentru a asigura funcționarea optimă a acestor baze militare.
Analiștii arată că eforturile Rusiei în această direcție se află în legătură directă cu schimbările climatice și cu faptul că țara încearcă să exploateze și să apere rutele comerciale maritime și zonele cu resurse de petrol și gaze naturale existente în zonele care au devenit accesibile o dată cu topirea ghețarilor.
Bugetul pentru acțiuni militare și armată a crescut continuu în cazul Rusiei
Rusia a cunoscut creșteri importante în ceea ce privește bugetul pentru acțiuni militare, cu un salt de aproape 11 miliarde de dolari din 2014 până în prezent. Oficialii de la Moscova susțin că investițiile actuale vin ca un răspuns la slaba consolidare a resurselor de ordin militar pe care a resimțit-o țara după prăbușirea Uniunii Sovietice. Totuși, analiștii se așteaptă ca aceste investiții să scadă treptat, de vreme ce sancțiunile din urma conflictului din Ucraina, alături de scăderea prețului petrolului și apariția altor probleme au slăbit economia rusă.
Exerciții militare de mare amploare
Rusia și-a programat mobilizări militare de mare amploare, formate din trupe de peste 100.000 de soldați, precum și exerciții care vor pune în mișcare mii de trupe, care nu vor fi anunțate în niciun fel. Aceste eforturi, pe lângă faptul că servesc ca o pregătire pentru o eventuală confruntare, sunt menite să arate întregii lumi cât de pregătită este această țară în cazul izbucnirii unui conflict armat. Aceste exerciții includ și mobilizări ale forțelor naționale responsabile cu arsenalul nuclear al Rusiei, atrăgând atenția asupra abilităților nucleare pe care le are această țară. Răspunsul NATO este acela al extinderii propriilor exerciții de acest fel.
„Prin aceste acțiuni, sursele oficiale ruse încearcă să transmită imaginea că Rusia se pregătește pentru un război interstatal de mare anvergură”, a declarat Johan Norberg de la Agenția Suedeză de Cercetare în domeniul Apărării. „Nu este vorba despre acțiuni de menținere a păcii sau apărare împotriva atacatorilor”, completează acesta.
Un astfel de exercițiu militar a avut loc între 16 și 21 martie 2015 și s-a desfășurat în trei faze. În prima etapă, a fost mobilizată flota nordică rusească, fiind deplasată în Marea Barents și în Marea Norvegiei. Trupele din bazele militare rusești din zona arctică au fost mobilizate și ele. Elicopterele navale au simulat exerciții de tragere antisubmarină și s-au organizat trageri cu rachete antiaeriene.
În cea de-a doua fază, unitățile militare din centrul, estul și vestul Rusiei s-au alăturat exercițiului. Navele, avioanele și trupele terestre au simulat doborâri ale dronelor inamice. În fine, ultima fază a constat în simularea unui război al Rusiei cu Statele Unite și NATO, iar la final, exercițiul a mobilizat nu mai puțin de 12.000 de piese de echipament greu, 65 de nave de război și 220 de avioane militare.
Invadarea spațiilor aeriene ale altor state
Rusia a intrat în repetate rânduri în spațiul aerian al altor țări, inclusiv în cel al Statelor Unite ale Americii. De când a anexat Crimeea în 2014, incidentele au crescut în număr și gravitate. În luna noiembrie a acestui an, un avion rus a pătruns în spațiul aerian al Turciei și a fost doborât. Pilotul a murit.
Alte incidente au fost cele precum coliziunea din martie 2014 dintre un avion de pasageri care avea la bord 132 de persoane și un avion de recunoaștere rus care nu și-a transmis coordonatele.
„Putin încearcă să provoace Statele Unite și NATO să ia parte la acțiuni militare și să creeze aparența că ele amenință Rusia, tocmai pentru ca aceasta din urmă să câștige popularitate”, a declarat Kimberley Marten, profesor la Bernard College și director al programului de relaționare între Statele Unite și Rusia la Institutul Herriman din cadrul Universității Columbia.
Implicarea forțelor militare proprii în conflictele din alte state
Rusia și-a exercitat autoritatea militară în tot mai multe regiuni, unde a provocat de multe ori instabilitate tocmai pentru a-și păstra influența.
Rolul Rusiei în războiul din Siria a luat amploare în septembrie 2015, când forțele ruse au pornit atacuri aeriene pentru a sprijini guvernul lui Bashar al-Assad. Cele mai multe dintre atacurile aeriene ale Rusiei au fost date pe teritoriul deținut de rebeli și mai puțin în zonele controlate de adepții Statului Islamic. Organizația non-guvernamentală „Amnesty International” a acuzat Rusia că folosește muniție cu dispersie și bombe care nu pot fi dirijate, despre care se spune că au ucis sute de civili sirieni.
La începutul anului 2014, Rusia a trimis trupe pentru suplimentarea forțelor din Crimeea, atunci când președintele pro-rus al Ucrainei a fost demis. Crimeea s-a alăturat apoi Rusiei în urma unui referendum pe care Ucraina și liderii occidentali îl consideră ilegal. Câteva luni mai târziu, forțele ucrainene din estul Ucrainei au deschis focul asupra separatiștilor. În februarie 2015 a fost semnat un acord de încetare a luptelor, însă conflictele continuă încă în regiune.
Rusia a câștigat, în 2008, și regiunea Osetia de Sud, în urma războiului cu Georgia. Kremlinul a motivat această luptă ca fiind în interesul etnicilor ruși din acea zonă.
Modernizarea echipamentului militar
Rusia este în plin proces de cumpărare, actualizare și dezvoltare a echipamentelor sale militare și intenționează să modernizeze, până în 2020, 70% din tot ceea ce înseamnă armata țării.
Analiștii consideră că Rusia face aceste eforturi pentru a atinge nivelul tehnologic în materie militară la care a ajuns Occidentul.
Pentru perioada 2011 – 2020 Programul de Stat pentru Armament al Rusiei include achiziționarea a:
- 400 de rachete balistice intercontinentale
- peste 600 de aeronave cu aripă fixă
- 66 sisteme de rachete Vityaz și S-400
- peste 1.000 de elicoptere militare
- 10 transportatoare de rachete Iskander
- peste 2.300 de transportoare blindate
- 28 de submarine
- peste 2000 de sisteme de artilerie autopropulsată
- 50 de nave de suprafață
- peste 17.000 de vehicule militare