Prima pagină » Știri externe » Noul șef al Pentagonului îi vânează pe militarii americani rasiști! Ce mesaj are pentru China și Iran

Noul șef al Pentagonului îi vânează pe militarii americani rasiști! Ce mesaj are pentru China și Iran

Noul șef al Pentagonului îi vânează pe militarii americani rasiști! Ce mesaj are pentru China și Iran

Noul șef al Pentagonului, generalul Lloyd Austin, promite să-i vâneze pe toți militarii americani rasiști! Zero toleranță față de extremism și comportament rasist, a transmis viitorul secretar al Apărării. El a făcut referire și la prezența soldaților în civil la mitingul pro-Trump de la Washington, încheiat cu asaltul asupra Capitoliului.

Numirea lui Lloyd Austin în fruntea US Army a luat în surprindere pe toată lumea, mai ales pe unii lideri din tabăra democrată, care așteptau o altă nominalizare din partea președintelui Joe Biden.

Lloyd Austin, un afro-american la conducerea Pentagonului

Generalul Lloyd Austin este primul afro-american care primește conducerea Pentagonului.

Activităţile la care am asistat recent în rândurile noastre, în ceea ce priveşte comportamente potenţial rasiste sau extremiste, sunt în opinia mea absolut inacceptabile. Voi face tot ce se poate pentru a scăpa armata noastră de rasişti şi extremişti. Sarcina Departamentului Apărării este de a proteja America de duşmanii noştri, dar nu o putem îndeplini dacă o parte din aceşti duşmani se ascund în rândurile noastre”, a declarat Lloyd Austin în faţa comisiei pentru forţele armate din Senatul american.

În context, 12 soldaţi ai Gărzii Naţionale au fost eliminaţi din dispozitivul de securitate al ceremoniei de învestire a preşedintelui Joe Biden fiind bănuiți că au legături cu grupări extremiste.

Covid-19, un pericol mai mare decât China

Rugat să numească principala ameninţare cu care se confruntă SUA, Lloyd Austin a menţionat pandemia Covid-19 înaintea Chinei. „A ucis peste 400.000 de americani. Sunt pur şi simplu nişte pierderi incredibile. China este cea mai dificilă problemă a noastră şi cea mai complexă”. El a sublinian că America vrea să descurajeze Beijingul din punct de vedere militar, dar să coopereze economic pe viitor.

Întrebat despre Iran, cu care preşedintele ales Joe Biden a afirmat că ar dori să reia dialogul, noul șef al Pentagonului a spus că Teheranul rămâne „un element destabilizator în regiune” şi că, prin urmare, ar fi periculos să aibă acces la arme nucleare.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și