„Noul SRAS”, descoperit la 10 persoane din Italia
Aproximativ zece persoane din Italia au fost testate pozitiv cu un virus de tip SRAS, însă nu prezentau simptomele bolii și nu au fost plasate în carantină, a declarat un specialist în boli infecțioase pentru agenția ANSA luni, relatează AFP.
„Aproximativ zece persoane au fost testate pozitiv, dar nu prezintă niciun simptom”, a declarat Alessandro Bartoloni, de la Clinica pentru boli infecțioase din cadrul Spitalului Careggi, la Florența.
„Ele nu au fost plasate în carantină, deoarece nu prezentau niciun simptom”, a adăugat specialistul, subliniind că sângele recoltat a fost trimis la Institutul pentru Sănătate de la Roma pentru al doilea control.
„Eram convinși de afirmația OMS (Organizația Mondială a Sănătății) că virusul nu se propagă ușor și că este mai degrabă agresiv, însă astăzi constatăm exact contrariul”, a adăugat Bartoloni.
Specialistul a anunțat că clinica continuă recoltările, pentru a afla care este extinderea și difuzarea virusului.
MERS-Cov (Sindromul Respirator Coronar Viral din Orientul Mijlociu), numit în Italia „noul SRAS”, ar fi provocat în total moartea a aproximativ 30 de persoane.