Prima pagină » Știri externe » Noul stat pe care separatiștii vor să-l proclame în locul Ucrainei. Rusia analizează, Franța și Germania condamnă planul

Noul stat pe care separatiștii vor să-l proclame în locul Ucrainei. Rusia analizează, Franța și Germania condamnă planul

Noul stat pe care separatiștii vor să-l proclame în locul Ucrainei. Rusia analizează, Franța și Germania condamnă planul
Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, alături de Franța și Germania au condamnat vehement un plan propus de un lider separatist prorus de proclamare a unui nou stat în locul Ucrainei, Rusia semnalând însă disponibilitatea de a analiza propunerea.

Aleksandr Zaharcenko, liderul autoproclamatei Republici Populare Donețk, a anunțat marți, în mod surprinzător, un plan de proclamare a unui nou stat, dar nu doar în regiunile separatiste proruse est-ucrainene, ci pe întregul teritoriu al țării, relatează agențiile de presă Tass, Associated Press și Reuters.

Aleksandr Zaharcenko a declarat că va fi elaborată o nouă constituție care va fi supusă unui referendum. „Considerăm că statul ucrainean în forma în care era nu mai poate fi restabilit. Noi, reprezentanții regiunilor fostei Ucraine, cu excepția Crimeei, proclamăm crearea unui nou stat, succesor al Ucrainei”, a declarat liderul separatist prorus, propunând numele „Malorossiya” („Mica Rusie”) pentru noua țară, o denumire a actualului teritoriu ucrainean de pe vremea Imperiului Rus. Capitala noului stat ar urma să fie, potrivit lui Zaharcenko, în Donețk. Regiunea ucraineană Crimeea a fost anexată de Rusia din 2014, manevra fiind condamnată de Occident.

„Le propunem locuitorilor Ucrainei o modalitate pașnică de rezolvare a situației dificile, fără război. Este ultima noastră propunere”, a explicat Zaharcenko, precizând că noul stat ar urma să fie federal, cu regiuni cu grad mare de autonomie. Liderul separatist susține că s-a consultat cu reprezentanți ai altor regiuni ucrainene. Însă liderii separatiști din autoproclamata Republică Populară Lugansk susțin că nu au fost consultați și că nu susțin inițiativa.

Rusia a transmis că este vorba de un plan care va fi supus dezbaterii publice, evitând să anunțe că îl susține.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a condamnat vehement planul propus de liderul separatist, afirmând că este parte a unui „spectacol cu marionete” dirijat de Rusia. Viktor Muzhenko, șeful Statului Major al armatei ucrainene, a avertizat că poporul ucrainean „va îngropa Malorossiya”, numind planul rebelilor drept rezultatul „imaginației bolnave”.

Franța și Germania au catalogat planul drept „inacceptabil”, avertizând că este subminat procesul de pace și Acordul Minsk.

Conflictul militar din regiunile Donețk și Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene și insurgenți separatiști proruși, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administrației proruse de la Kiev, și s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morți. Acordul Minsk, care prevede încetarea ostilităților, a fost încălcat în mod frecvent.