„Nu vom ceda deloc” – Viitorul număr al revistei Charlie Hebdo va conține caricaturi cu Profetul Mahomed

Publicat: 12 01. 2015, 17:53

Întrebat la postul FranceInfo dacă vor exista caricaturi cu Mahomed în viitorul număr al revistei, care va apărea miercuri, avocatul revistei satirice a răspuns: „În mod evident. Nu vom ceda deloc, altfel nimic nu ar mai avea sens”.

Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți. Printre victime se numără directorul publicației, Stéphane Charbonnier (Charb), și alți trei cunoscuți caricaturiști – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) și Georges Wolinski (Wolinski). Atacul a fost revendicat și de rețeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak și Siria și de organizația Al-Qaida în Peninsula Arabia.

Revista satirică Charlie Hebdo s-a remarcat de-a lungul timpului prin ironizarea Profetului Mahomed și a altor elemente religioase, în principal islamice, publicația primind, ca reacție, o serie de amenințări teroriste.