Numeroși ruși îi cer lui Putin o implicare „mai activă” în Ucraina

Publicat: 15 04. 2014, 18:07

„Mulți cetățeni ruși apreciază că este necesară o implicare mai activă” a Rusiei în evenimentele în curs din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de Interfax.

Peskov a anunțat totdată că din cele aproximativ un milion și jumătate de apeluri telefonice primite până în prezent, multe provin de la locuitori din diferite regiuni ale Ucrainei. Numeroși locuitori din Crimeea, alipită recent Rusiei, s-au adresat, de asemenea, președintelui rus.

„Există multe întrebări despre cum se obține cetățenia rusă, cum să imigrezi în Rusia. Sunt, totodată, cereri de explicații asupra poziției ruse (în criza ucraineană)”, a precizat el, potrivit Itar-Tass.

Vladimir Putin va răspunde joi unor întrebări adresate de ruși, într-o emisiune televizată, timp de mai multe ore, pe fondul crizei ucrainene și unor tensiuni puternice cu occidentalii.

Kievul și occidentalii acuză Moscova că se află în spatele tulburărilor proruse din estul Ucrainei și Kremlinul pentru faptul că a trimis combatanți în zonă. Peskov a catalogat această acuzație ca „absurdă”.