Prima pagină » Știri externe » Numirile-surpriză din noul guvern de la Londra. Cine va negocia ieșirea oficială a Marii Britanii din UE

Numirile-surpriză din noul guvern de la Londra. Cine va negocia ieșirea oficială a Marii Britanii din UE

Numirile-surpriză din noul guvern de la Londra. Cine va negocia ieșirea oficială a Marii Britanii din UE
Detalii în articol

Boris Johnson, fostul primar al Londrei, a fost numit ministru de Externe în Guvernul condus de Theresa May, scrie nytimes.com. Johnson – considerat până în urmă cu câteva zile favorit la funcția de lider al Partidului Conservator și al Guvernului după ce majoritatea britanicilor au decis ieșirea țării din Uniunea Europeană și David Cameron și-a prezentat demisia – și-a anunțat în urmă cu câteva zile retragerea din cursa pentru aceste funcții, după ce a fost trădat de fostul său aliat, Ministrul Justiției, Michael Gove, care s-a înscris în cursă împotriva sa.

Deși după ultimele mișcări mulți îl considerau ”mort din punct de vedere politic”, Johnson revine și va fi instalat pe un post ceva mai retras de ochii britanicilor. De altfel, presa internațională scrie că Johnson va avea ”un rol limitat” în negocierile privind viitoarele relații ale Marii Britanii cu blocul comunitar.

Johnson a fost o figură cheie în campania pro-Brexit și este văzut de către analiști drept persoana care a adus euroscepticilor victoria în referendum, datorită carismei și popularității sale, rar întâlnită printre politicienii britanici.

Sursa notează că Johnson a fost cooptat în guvernul Theresei May, deși anterior a susținut-o pe rivala acesteia pentru postul de premier, Andrea Leadsom. Aceasta din urmă s-a retras și ea din cursă, după o serie de declarații neinspirate la adresa lui May, printre care aceea că nu poate fi un prim-ministru bun pentru că nu are copii.

Astfel, presa străină a catalogat încercarea noului premier de a forma un nou guvern cât mai repede drept o soluție pentru reunirea Partidului Conservator, dezbinat de luptele din timpul referendumului privind Brexitul.

O altă numire surprinzătoare în noul guvern al Marii Britanii este cea a veteranului parlamentar conservator David Davis (67 de ani), un eurosceptic care a susținut ferm Brexitul și care acum va conduce nou-înființatul Minister pentru Brexit, adică va gestiona ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, conform dorinței cetățenilor. David Davis a pierdut, în 2005, cursa pentru șefia conservatorilor în fața lui Cameron.

De asemenea, o altă mutare notabilă în noul guvern al Theresei May este schimbarea de la portofoliul Finanțelor a lui George Osborne, care a condus sub Cameron, cu fostul Ministru de Externe Phillip Hammond, un pro-european care a susținut rămânerea Marii Britanii în cadrul Uniunii.

Theresa May, noul premier britanic, a promis miercuri construirea unei țări care să ajute categoriile defavorizate, explicând că are misiunea de „a construi o Mare Britanie mai bună”.

„Dacă sunteți unele dintre familiile care abia se descurcă, vreau să am grijă de dumneavoastră; Guvernul pe care îl conduc va face tot posibilul pentru a vă oferi mai mult control”, a declarat Theresa May.

„Sub conducerea premierului David Cameron, economia s-a stabilizat, dar adevărata moștenire este dreptatea socială. David a condus un guvern al unei singure națiuni; în acest spirit voi conduce și eu”, a adăugat Theresa May, conform Mediafax.

„Urmând pe calea lăsată de David Cameron voi continua parcursul unui mare premier modern”, a subliniat Theresa May.

Presa internațională scrie că Theresa May și-a respectat angajamentul că ”Brexit înseamnă Brexit”, dovadă fiind și numirea lui Liam Fox, fost Ministru al Apărării și un eurosceptic convins, în funcția de Ministru pentru Comerț Internațional.

Anterior, miercuri după-amiază, Regina Elizabeth a II-a a acceptat demisia premierului David Cameron, iar Theresa May a primit sarcina formării Guvernului britanic, relatează Sky News.

„Onorabilul deputat David Cameron a avut o audiență la regina Elizabeth și și-a depus demisia din funcția de prim-ministru și prim-lord al Trezoreriei; regina Elizabeth a acceptat demisia”, a comunicat Palatul regal britanic.

Theresa May s-a întâlnit separat cu regina Elizabeth și a primit în mod oficial sarcina formării noului guvern britanic, preluând deja atribuțiile de prim-ministru.

Theresa May, care va împlini 60 de ani anul acesta, va fi cel mai în vârstă premier britanic din ultimele patru decenii. Theresa May va deveni a doua femeie care va deține funcția de premier al Marii Britanii după Margaret Thatcher.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?