NYT: „ISIS instituie religia violului”
Membrii ISIS susțin că atacul asupra femeilor de altă religie decât cea musulmană este permis, ba chiar încurajat de Coran. De altfel, anul trecut, nu mai puțin de 5.000 de femei din secta minoritară a yazidiților au fost atacate de ISIS.
Discuțiile legate de ISIS și viol au luat însă amploare după ce o fată de 12 ani, care a fost ținută timp de 11 luni captivă de ISIS și violată de membrii acesteia, a reușit să fugă și a vorbit cu un jurnalist New York Times.
Aceasta i-a spus jurnalistului că membrul ISIS i-a transmis că ceea ce face nu este un păcat. ”I-am zis că îmi face rău și l-am rugat să se oprească. El mi-a zis că, în conformitate cu islamul, are voie să violeze o persoană de o altă religie. Mi-a zis că, dacă mă violează pe mine, el se apropie de Dumnezeu”, a declarat fetița.
Jurnalistul New York Times a intervievat nu mai puțin de 21 de femei și fete care au trecut prin situații similare cu micuța de 12 ani, publicând articolul într-o prezentare grafică deosebită, sub numele ”ISIS instituie religia violului”. Din material, reiese că membrii Statului Islamic văd tinerele drept sclave și consideră că acestea ”știu exact cum să facă sex”, chiar dacă au numai puțin peste 10 ani.