O actriță care a jucat în filmul antiislam depune plângere împotriva producătorului. „Ea face obiectul unor amenințări cu moartea grave, îi este teamă pentru viața sa”

O actriță care a jucat în filmul antiislam depune plângere împotriva producătorului. Ea face obiectul unor amenințări cu moartea grave, îi este teamă pentru viața sa
O actriță care a jucat în filmul antiislam "Innocence of Muslims" ("Inocența Musulmanilor"), ce a provocat violențe în mai multe țări arabe, a depus plângere miercuri la Los Angeles împotriva producătorului acestuia, afirmând că a fost înșelată în privința intențiilor filmului, relatează AFP.
Publicat: 20/09/2012, 12:10
Actualizat: 20/09/2012, 12:10

Cindy Lee Garcia, prima actriță din film ce s-a făcut cunoscută după explozia de violențe din 11 septembrie, care au provocat moartea a peste 30 de persoane, între care ambasadorul american la Benghazi (Libia), a depus plângere pentru invadarea vieții private, fraudă, calomnie și voința de a face rău.

Plângerea, depusă în fața Curții superioare din Los Angeles, îl vizează pe Nakoula Basseley Nakoula, un copt (creștin din Egipt) în vârstă de 55 de ani care locuiește în apropiere de Los Angeles și a recunoscut că a ajutat la realizarea filmului și care a fost condamnat în 2010 pentru fraudă bancară, primind 21 de luni de închisoare.

Potrivit presei americane, Nakoula s-ar fi ascuns în spatele pseudonimului Sam Bacile pentru a comunica în privința filmului, înainte de a fi identificat.

Garcia a depus plângere și împotriva site-ului de Internet YouTube și a deținătorului acestuia, Google, pentru că a difuzat fragmente din film.

Ea afirmă că actorii din film – o producție de amatori și dublat în mod grosier – au fost înșelați și au participat la filmare fără să cunoască intenția reală a realizatorului.

„Bacile a afirmat că („Innocence of Muslims”,) este un film de aventură despre vechiul Egipt”, se poate citi în plângere.

Dar Garcia a descoperit în cele din urmă că este un cu totul alt film și că viața sa este în pericol, continuă plângerea. „Ea face obiectul unor amenințări cu moartea grave, îi este teamă pentru viața sa și cea a anturajului său”.

Actrița cere justiției retragerea definitivă a înregistrării video de pe YouTube, explicând că suferă de probleme emoționale și trebuie să facă față problemelor financiare și „distrugerii carierei și reputației sale”.

Filmul, cu bărbi false și decoruri ieftine, pretinde că povestește viața profetului Mahomed, prezentându-i pe musulmani ca imorali și violenți.

Nakoula, care a fost audiat de poliție în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost eliberat în cursul nopții și locuiește împreună cu familia într-un loc secret.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?