Prima pagină » Știri externe » O aeronavă civilă suedeză a fost foarte aproape de o coliziune cu un avion de recunoaștere rus. Unde a avut loc incidentul

O aeronavă civilă suedeză a fost foarte aproape de o coliziune cu un avion de recunoaștere rus. Unde a avut loc incidentul

O aeronavă civilă suedeză a fost foarte aproape de o coliziune cu un avion de recunoaștere rus. Unde a avut loc incidentul
NATO a anunțat recent că, de la începutul anului, au avut loc peste o sută de interceptări de avioane rusești în spațiul european, adică de trei ori mai mult în comparație cu anul trecut.

„Aceste evenimente formează un ansamblu foarte îngrijorător de încălcări ale spațiului aerian, de intervenții de urgență, de evitare a coliziunilor în zbor, de apropieri în mare și de alte acțiuni periculoase produse frecvent și într-o zonă foarte largă”, se arată într-un raport publicat de rețeaua European Leadership Network (ELN), ce își are sediul la Londra și regrupează foști oficiali politici europeni.

NATO a anunțat recent că, de la începutul anului, au avut loc peste o sută de interceptări de avioane rusești în spațiul european, adică de trei ori mai mult în comparație cu anul trecut.

Majoritatea acestor incidente au avut loc în Marea Baltică, dar, de asemenea, „producerea unor incidente s-a evitat la limită” atât mai la nord, cât și în Marea Neagră sau de-a lungul frontierelor cu Statele Unite și Canada.

Printre incidentele cele mai grave menționate de rețeaua ELN, în afară de cele dezvăluite deja de NATO, figurează evitarea producerii unei coliziuni, la 3 martie, între un avion al companiei aeriene scandinave SAS, care a decolat de la Copenhaga cu destinația Roma având 132 de pasageri la bord, și un avion militar de recunoaștere rus.

Incidentul s-a produs la aproximativ 50 de mile sud-est de orașul suedez Malmö. „Coliziunea a fost evitată, se pare, datorită bunei vizibilități și vigilenței piloților avionului de linie”, potrivit raportului.

Presa suedeză a anunțat că incidentul ar fi avut loc în apele internaționale. Potrivit presei scandinave, cele două aparate au trecut la o distanță de 90 de metri unul de celălalt. Avionul rus nu și-a anunțat poziția, dar a fost identificat de un radar și controlorii de trafic aerian danezi au alertat echipajul avionului de linie, care ulterior a deviat de la traiectorie.

Autor