O americancă de 61 de ani a câştigat marele premiu la loterie, pentru a treia oară în ultimii 3 ani. Ce vrea să facă acum cu banii
O femeie din statul american Maryland, în vârstă de 61 de ani, a câştigat la loterie pentru a treia oară în aproximativ trei ani.
Femeia este o menajeră ieşită la pensie din orăşelul Bethesda, Comitatul Montgomery și a cumpărat recent două bilete de răzuit, ce costă 5 dolari, dar primul bilet nu a fost norocos. Când aceasta l-a răzuit şi pe al doilea a descoperit că a câştigat marele premiu de 50.000 de dolari.
De asemenea, femeia a mai câştigat încă de două ori acelaşi premiu, potrivit oficialilor loteriei din Maryland, scrie CNN. Primul premiu l-a câştigat în august 2018, iar al doilea în octombrie 2020.
Femeia a declarat că a fost şocată când şi-a dat seama că a câştigat din nou.
„Pur şi simplu nu am crezut, iar! Sunt oameni care joacă la loterie în fiecare zi şi nu câştigă. E uluitor că eu am făcut-o de 3 ori”, a declarat aceasta.
Ea a mai spus că intenţionează să folosească premiul pentru a face nişte reparaţii locuinţei sale.
Recomandări:
- Loteria Română organizează trageri speciale de Moș Nicolae. Care este valoarea premiilor
- Tentative de înșelăciune la Loteria Vaccinării. Atenție la mesajele false care anunță câștiguri de 10.000 de lei și cer date personale
- Un britanic a recunoscut în instanță că a încercat să-şi omoare iubita care câştigase 6,5 milioane de euro la loterie